Companiile membre UNSAR au plătit, anul trecut, despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie de aproape 50 de milioane de lei

Companiile membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat, anul trecut, despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie de aproape 50 de milioane de lei, în creştere cu peste 32% faţă de 2022 şi cu 171% faţă de 2021, conform unei analize realizate la nivelul asociaţiei.
AGERPRES - lun, 22 iul. 2024, 12:14
Companiile membre UNSAR au plătit, anul trecut, despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie de aproape 50 de milioane de lei

Aceste despăgubiri au fost achitate turiştilor care au fost nevoiţi să apeleze la servicii medicale şi/sau non-medicale în străinătate sau chiar pentru anularea călătoriei.

În total, au fost achitate despăgubiri pentru mai mult de 14.000 de dosare de daună. Astfel, în medie, în fiecare zi a anului trecut, asigurătorii au achitat peste 131.000 lei – reprezentând plata pentru mai mult de 38 de cazuri de daună, se menţionează într-un comunicat al UNSAR transmis, luni, AGERPRES.

Din cele aproape 50 de milioane de lei, 80% au reprezentat cheltuieli medicale decontate de către asigurători turiştilor, diferenţa de 20% reprezentând cheltuieli ocazionate de anularea/întreruperea călătoriei (storno), pierderea/întârzierea bagajelor, servicii de asistenţă rutieră sau chiar acoperirea prejudiciilor produse terţelor persoane (răspundere civilă legală).

„Cu toţii ne dorim o vacanţă fără griji, dar, din păcate, uneori se ivesc şi situaţii neprevăzute. Creşterea acestor despăgubiri de la un an la altul ne confirmă încă o dată importanţa existenţei unei soluţii de protecţie financiară – asigurarea de călătorie”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR, citat în comunicat.

Despăgubirea cea mai mare achitată anul trecut, în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR, a fost de 45.000 de euro, reprezentând cheltuieli medicale pentru restabilirea stării de sănătate a unui turist.

„În acest context, cu provocări multiple, o asigurare de călătorie care să includă şi acoperirea pentru anularea călătoriei este soluţia potrivită pentru a trece mai uşor peste incidente nefericite petrecute chiar şi în vacanţă”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

Înfiinţată în 1994, UNSAR reprezintă 21 de companii de profil, ce deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Potrivit UNSAR, asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane de euro în fiecare zi calendaristică.

Te-ar mai putea interesa și
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...