Allianz se aşteaptă la pagube de zeci de milioane de euro pentru viile din Germania

Grupul de asigurări Allianz estimează că în acest an va trebui să plătească viticultorilor germani cereri de despăgubiri în valoare de zeci de milioane de euro, după ce mulţi viticultori şi-au pierdut întreaga recoltă din cauza îngheţului, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 22 iul. 2024, 14:47
Allianz se aşteaptă la pagube de zeci de milioane de euro pentru viile din Germania

În timp ce temperaturile ridicate de la începutul anului au permis mugurilor să se dezvolte mai repede, îngheţul de la finele lunii aprilie a distrus o mare parte din mugurii de viţă de vie.

Într-un comunicat de presă difuzat luni, Allianz Agrar a estimat că acesta a fost cel mai sever episod de îngheţ din ultimii 40 de ani, fiind posibil să apară cereri de despăgubiri de ordinul „zecilor de milioane de euro” din partea clienţilor. Compania de asigurări a adăugat că nu a finalizat încă procesul de evaluare a pagubelor.

Germania, renumită peste hotare pentru soiurile sale de vin Riesling, este al patrulea mare producător de vin din Uniunea Europeană.

Plantaţiile de viţă de vie din sud-vestul Germaniei, regiunile Baden-Wurttemberg şi Franconia, au fost afectate în mod deosebit de îngheţ, precizează Allianz. Însă regiunile viticole din alte părţi ale Germaniei, precum Saxonia şi Saale-Unstrut, se confruntă şi ele cu consecinţele fenomenelor meteo extreme.

„Nu am avut un astfel de îngheţ târziu în regiunea noastră de la debutul colectării datelor”, spune Luise Boehme, viticultoare din regiunea Saale-Unstrut care nu are asigurare împotriva îngheţului. Ea şi părinţii ei au pierdut aproximativ 80% din recolta de struguri din acest an.

În timp ce Boehme spune că poate acoperi pierderile, alţi producători ar putea să nu supravieţuiască acestui sezon.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...