După izbucnirea războiului din Ucraina, guvernul polonez anterior a introdus cursuri obligatorii în învăţământul public astfel încât toţi elevii care absolvă învăţământul primar să se familiarizeze cu asamblarea şi demontarea armelor, primul ajutor şi supravieţuirea în caz de conflict. De asemenea, trebuie să efectueze cel puţin o sesiune de tragere cu arme cu aer comprimat.
Perioada de doi ani acordată şcolilor pentru a introduce acest tip de instruire se încheie în septembrie, dar conform Ministerului Educaţiei, o treime din centre nu au încă un poligon de tragere unde să se poată desfăşura aceste activităţi. Afacerile care sunt dedicate acestui tip de activităţi şi cluburile sportive de tir din toată ţara sunt insuficiente pentru a absorbi cererea din ultimii doi ani.
În acelaşi timp, 4.700 de lucrători ai companiei de stat de gaze PGNiG şi alţi 1.000 de la Poşta Poloniei au parte anual de instruire paramilitară ce include cunoştinţe în domeniul securităţii cibernetice şi tragerea cu arme de foc.
Alte organizaţii, precum Departamentul Silvic, pregătesc proiecte similare, în care se oferă să le plătească angajaţilor interesaţi cursuri de mânuire a armelor, tragere şi supravieţuire în schimbul unor beneficii la locul de muncă.
În plus, Forţele de Apărare Teritorială Poloneze (WOT), un corp de voluntari şi rezervişti din cadrul forţelor armate, a trecut de la 32.000 de soldaţi în 2022 la aproape 50.000, iar conform autorităţilor poloneze, cererile de încorporare au crescut de şapte ori în ultimii doi ani.
Proprietarii de poligoane de tragere private, cum ar fi Pawel Dyngosz, care conduce centrul de antrenament „Brotherhood” de la periferia Varşoviei, spun că au liste de aşteptare de câteva săptămâni pentru folosirea facilităţilor şi, uneori, se văd nevoiţi să suspende cursurile pentru că au epuizat muniţia.
În martie 2022, la câteva săptămâni după începerea războiului din Ucraina, Polonia a aprobat o Lege a Apărării Patriei pe baza căreia a direcţionat peste 4% din PIB către domeniul apărării. De asemenea, intenţionează să crească numărul de soldaţi de la 216.000, în prezent, la 300.000. Comparativ, în 2014 Polonia avea doar 99.000 de soldaţi.
Potrivit datelor NATO, Polonia are a treia armată ca mărime din Alianţa Nord-Atlantică, după Statele Unite şi Turcia.