Pensii mai mari pentru peste 200.000 de români

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că 234.000 de pensionari vor primi pensii mai mari, până la sfârşitul lunii martie, după aplicarea indicelui de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul persoanelor care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011. În medie, majorarea va fi de 63 de lei.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 08:27
Pensii mai mari pentru peste 200.000 de români

Pentru persoanele care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, se aplică indicele de corecţie, prin care se asigură o corelare mai bună între câştigurile salariale şi pensia primită de aceştia.

Până la sfârşitul lunii martie, toţi cei 234.000 de pensionari vor primi diferenţa de pensie aferentă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Indexarea pensiilor se va face peste cifra de 4% în 2015, a declarat prim-ministrul Victor Ponta, luni, la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

‘Ministerul Muncii este cel mai greu minister dintr-un Guvern. Am vrut să verific astăzi dacă ceea ce am spus în noiembrie s-a aplicat, anume procedura prin care indicele de corecţie se aplică unui număr de peste 230.000 de pensii va duce la recalcularea acestora pe plus, nu pe minus. În urma recalculării rezultă că, într-adevăr, 230.000 pensionari vor primi în plus la pensie anumite sume, o medie de 63 de lei. În 2014 a fost o indexare cu 3,75%. Anul 2015 va reprezenta o indexare cel puţin egală dacă nu cumva peste cifra 4’, a spus Ponta.

Potrivit premierului, bugetul asigurărilor sociale de stat a fost suplimentat cu circa 200 milioane lei de la bugetul de stat.

‘Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost suplimentat cu 166 milioane lei pentru anul 2013 şi 22,9 milioane lei sunt diferenţele pentru luna noiembrie şi decembrie 2013 după decizia Curţii Constituţionale. Mai rotunjit, sunt 200 milioane lei care au fost transferaţi din bugetul de stat în bugetul asigurărilor sociale de stat. (…) Mă aştept ca, în continuare, nemaiexistând elemente de contestare, practic fiecare pensionar să ştie exact câţi bani primeşte să nu mai luăm de la capăt acel calvar al recalculărilor, iar atunci când se va recalcula ceva să fie în plus. Avem de aplicat noile prevederi privind grupa întâi şi a doua de muncă, avem de aplicat indicele de corecţie’, a arătat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...