Kimberly Cheatle, șefa Secret Service, a demisionat în urma criticilor vehemente primite după tentativa de asasinare a lui Trump

Șefa Secret Service, aflată sub focul criticilor după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump de la 13 iulie, a demisionat, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 iul. 2024, 21:04
Kimberly Cheatle, șefa Secret Service, a demisionat în urma criticilor vehemente primite după tentativa de asasinare a lui Trump

Kimberly Cheatle, şefa acestui serviciu de elită însărcinat cu protecţia celor mai înalţi responsabili americani, a recunoscut un eşec operaţional. Ea era vizată de numeroase apeluri de a-şi prezenta demisia.

Cheatle a fost criticată atât de congresmeni democraţi, cât şi de cei republicani atunci când a fost audiată, luni, într-o comisie a Camerei Reprezentanţilor. Ea a refuzat să răspundă întrebărilor parlamentarilor nemulţumiţi de planul de securitate pentru mitingul din 13 iulie şi de modul în care instituţiile de aplicare a legii au răspuns la comportamentul suspect al atacatorului.

Mai mulţi parlamentari republicani şi democraţi i-au cerut lui Kimberly Cheatle să demisioneze.

Într-un comunicat dat publicităţii marţi, preşedintele democrat Joe Biden şi-a exprimat recunoştinţa pentru Kimberly Cheatle „pentru deceniile sale de activitate”.

„De-a lungul întregii sale cariere în cadrul Secret Service, ea s-a devotat deplin şi şi-a riscat viaţa pentru a ne proteja naţiunea”, a adăugat el.

Ancheta declanşată urmează să stabilească circumstanţele tentativei de asasinat împotriva lui Trump, în special modul în care atacatorul a ajuns cu o puşcă seminautomată pe acoperişul unei clădiri aflate la mai puţin de 150 de metri de podiumul de pe care fostul preşedinte li se adresa simpatizanţilor.

Unul dintre participanţii la miting a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi, înainte ca poliţia să îl lichideze pe atacator, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani. S-a dovedit deja că el apucase să tragă opt focuri şi a supravieţuit 26 de secunde după primul, înainte de a fi împuşcat mortal de Secret Service. La sfârşitul săptămânii trecute, presa americană a relatat că serviciul respinsese mai multe cereri de a consolida securitatea lui Trump.

”Deşi demisia directoarei Cheatle este un pas către tragerea la răspundere, avem nevoie de o analiză completă a modului în care ser produc aceste eşecuri în măsurile de securitate, astfel încât să le putem împiedica să avanseze”, a afirmat James Comer, preşedintele republican al Comisiei de control din camera Reprezentanţilor. ”Vom continua să supraveghem Secret Service”, a adăugat el.

Şi preşedintele Joe Biden, care s-a retras recent din campania pentru realegerea sa, a cerut o anchetă independentă. Marţi, când şi-a exprimat recunoştinţa pentru fosta directoare a Secret Service pentru activitatea ei, el a spus că aşteaptă „cu nerăbdare” să evalueze concluziile acestei anchete.

Numeroase critici au vizat măsurile de securizare deficitare la acoperişul clădirii industriale pe care s-a plasat trăgătorul, la aproximativ 140 de metri de scena pe care vorbea Donald Trump. Acoperişul respectiv a fost declarat în afara perimetrului de securitate delimitat de Secret Service pentru evenimentul respectiv, o decizie criticată de parlamentari şi foşti agenţi.

Printre atribuţiile Secret Service se află protecţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui Statelor Unite, a foştilor preşedinţi, a familiilor acestora, precum şi a principalilor candidaţi la preşedinţie şi a şefilor de stat străini aflaţi în vizită pe teritoriul SUA.

Sursa foto: Picryl.com

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor eligibile pentru Programul de digitalizare a administrației publice locale
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că începând de joi va semna primele 1.000 de contracte de finanţare pentru primăriile eligibile pentru Programul de......
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Guvernul a aprobat memorandumul privitor la dezvoltarea unei drone româneşti în baza unei colaborări între Ministerul ...
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat recent în vigoare
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat ...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intrat în vigoare în data de 15 noiembrie, a blocat înmatriculările ...
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar ...