Peste 30.600 de maşini second-hand au fost înmatriculate în România, în primele două luni – DRPCIV

Numărul maşinilor second-hand înmatriculate în România a fost, în primele două luni ale anului, de peste 30.600 de unităţi, de aproape patru ori mai mare decât cel consemnat în cazul autovehiculelor noi, dar sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2013, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 09:13
Peste 30.600 de maşini second-hand au fost înmatriculate în România, în primele două luni - DRPCIV

Potrivit statisticii oficiale, în intervalul ianuarie – februarie 2014, au fost înmatriculate 30.618 unităţi de maşini rulate, în scădere cu 10,52% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când se înregistraseră 34.219 unităţi.

Numărul respectiv este de 3,5 ori mai mare decât cel consemnat în cazul înmatriculărilor de maşini noi, care au ajuns la 8.768 de unităţi.

În topul înmatriculărilor de autovehicule rulate conduce detaşat marca Volkswagen, cu 8.608 unităţi, urmată de Opel – cu 5.416 unităţi, şi Ford (3.581 unităţi).

Pe locurile următoare se clasează Audi (2.094 de unităţi), Skoda (1.346), Mercedes-Benz (1.223) şi Renault (1.195).

Pe segmentul mărcilor rare second-hand, datele DRPCIV menţionează: Porsche (35), Jaguar şi Jeep (câte 16), Lexus (5), Lada (3), Ferrari, Maserati şi Infiniti (câte două unităţi).

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la sfârşitul anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Din acest total, 4.693.651 exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...