Cine ar suferi cel mai tare în absenţa gazelor ruseşti. Unde stă România pe harta europeană

Cu o excepţie, Polonia, cele mai tăcute ţări când vine vorba de sancţionarea Rusiei sunt şi cele care importă cea mai mare parte a gazelor naturale necesare: Finlanda (102% din consum, sau echivalentul a 27 de milioane de tone echivalent petrol), Cehia (101%), Lituania (97%),  Estonia (91%), Bulgaria şi Slovacia (85%, respectiv 82%), potrivit unui raport al analiştilor casei de brokeraj BT Securities. Datele sunt disponibile pentru 2012.

Cazul Poloniei, care importă de la ruşi 80% din gaze, este special, pentru că a ales calea diplomaţiei ofensive încă de la declanşarea crizei din Ucraina şi a contribuit la negocierile care au dus la debarcarea preşedintelui pro-moscovit.

De cealaltă parte a clasamentului, ţările cel mai puţin dependente sunt Olanda  care importă de la ruşi doar puţin peste echivalentul a două milioane de tone petrol (tep), fiind de fapt exportatoare de gaze (74% faţă de necesarul propriu).

Marea Britanie (15% din consum sau 10 mil. tep), Franţa (18%, 7 mil. tep), România (19%, puţin peste 2 mil. tep) sunt celelalte ţări care depind în proporţii mai mici de 20% (ca Italia) de gaz rusesc.

Guvernele acestor ţări au ridicat, mai mult sau mai puţin sonor, glasul în favoarea sancţiunilor, spre deosebire de Germania, de pildă,  care importă de la ruşi 40% din necesar (sau 28 mil. tep), a cărei retorică a fost mai silenţioasă.

Germania importă inclusiv printr-un Gazoduct (North Stream) construit cu ruşii special pentru ea. Este opera inclusiv a fostului cancelar german, Gerhard Schroeder, predecesorul Angelei Merkel. Gerhard Schroeder este acum membru în consiliul de administraţie al Gazprom.

Ungaria, Grecia şi Slovenia, au consumuri mult mai mici (sub 5 mil. tep), dar dependenţe mai mari (între 53 şi 58%).

Un alt caz special de dependenţă de Rusia este cel al Austriei (60% din consum, sau 5 mil. tep).

Statistici răsturnate

Pe de altă parte, tabloul dependenţei ţărilor europene de gazele ruseşti este şi unul al dependenţei  Rusiei de cererea europeană.

Rusia îndreaptă doar spre Germania 15,7% din gazele exportate. Toate celelalte ţări membre ale UE primeau porţii mai mici,  de la  7% (Italia), la Polonia (6%), Marea Britanie (5,4%), Cehia şi Franţa (câte 3,8%), Austria, Ungaria, Slovenia şi Finlanda (între 2,5% şi 2%). Toate celelalte ţări UE primeau 9% din totalul exportuilor ruseşti de gaze.

Rusia încasează cam 100 de milioane de dolari pe zi, asigurând un 32% din necesarul de gaze al UE, din care o treime vine prin Ucraina.

Astfel că este de aşteptat ca nici Uniunea Europeană, nici Rusia să nu grăbească escaladarea (comercială) a conflictului.

Rusia mai are nevoie de trei – patru ani ca să se termine un gazoduct spre China, prin care, eventual, să compenseze prin exporturi spre noul prieten a eventualelor pierderi de piaţă în Europa.

Diferenţa este că, în vreme ce ruşii şi chinezii sunt foarte operativi, graţie regimurilor lor politice autoritare, birocraţia UE şi optimizarea diferitelor interese fac consensul european mult mai dificil de obţinut.

Comisia Europeană va prezenta abia în iunie o analiză cuprinzătoare a căilor de reducere a dependenţei energetice.

35% din ţiţeiul consumat în Europa este rusesc şi dependenţa energetică în general a Europei este de 60%, în creştere până la 80% până în 2035.