Liberty Galați va reporni furnalul pe fondul unui portofoliu solid de comenzi, după o discuție cu Guvernul României

Ca urmare a cererii solide pentru produsele sale din tablă groasă și acoperite organic, LIBERTY Galați (fostul Sidex) anunță repornirea Furnalului nr. 5 în următoarele zile, după o scurtă întrerupere, potrivit unui comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mie, 24 iul. 2024, 14:06
Liberty Galați va reporni furnalul pe fondul unui portofoliu solid de comenzi, după o discuție cu Guvernul României

Repornirea are loc în urma unei întâlniri a președintelui executiv al Liberty Steel Group Sanjeev Gupta cu viceprim-ministrul României Marian Neacșu, care a avut loc ieri la București, arată compania.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate atât planurile iminente de repornire a activității furnalului pentru furnizarea produselor din oțel clienților locali din infrastructură și construcții navale, cât și planurile Liberty de a investi în transformarea companiei din România într-un producător de oțel verde, mai arată comunicatul.

“Compania a solicitat sprijinul guvernului în alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și în implementarea mecanismelor existente pentru susținerea marilor consumatori industriali de energie. În cadrul discuției, Viceprim-ministrul a subliniat importanța companiei siderurgice din Galați pentru economia românească și necesitatea continuării investițiilor în decarbonizare. Guvernul României va colabora cu compania pentru identificarea soluțiilor care să susțină repornirea furnalului”, mai spiune producătorul de oțel.

Având în prezent un business cu o poziție mai stabilă pe piață, repornirea Furnalului nr. 5 va contribui la creșterea avantajelor pe care compania le are în segmentele de tablă groasă și de produse acoperite furnizate clienților săi care dezvoltă proiecte majore de infrastructură atât în România, cât și în toată Europa. De asemenea, Liberty Galați este o companie solidă, care nu este afectată de situația de la Ostrava (altă oțelărie din Europa – n.red.)

După întâlnirea de la București, Ajay Aggarwal, președintele Consiliului de Administrație al Liberty Galați, a declarat:

“Ultimele douăsprezece luni au fost extrem de dificile pentru întreaga industrie siderurgică din Europa, dar suntem încurajați de suportul acordat de Guvernul României.

Suntem recunoscători să lucrăm în parteneriat cu Guvernul României pentru a traversa aceste provocări și pentru a susține rolul esențial pe care îl are compania din Galați în producția de oțel necesară în infrastructura strategică, precum și în asigurarea miilor de locuri de muncă în lanțul valoric.

Odată cu repornirea Furnalului Nr. 5, ne propunem să maximizăm avantajele-cheie ale portofoliului nostru de produse din oțel, precum tablă groasă și produse acoperite, și să accelerăm producția odată cu redresarea pieței pe care sperăm cu toții să o vedem în Europa.”

Liberty Steel Group face parte din Alianța GFG, un grup global de companii și investiții deținut de Sanjeev Gupta și familia sa. Alianța este structurată pe trei piloni industriali – Liberty Steel Group, Alvance Aluminium Group și Simec Energy Group – care operează independent. GFG Alliance are 35.000 de angajați în 30 de țări și venituri de peste 20 miliarde de dolari.

Liberty Galați este cel mai mare producător de oțel integrat din România, cu o capacitate de producție de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an și un portofoliu de clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...