Ciucă: Nu se ia în calcul majorarea cotei TVA. PNL susţine cota unică, pe care o consideră o linie roşie

Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că nu se ia în calcul majorarea cotei TVA, subliniind că PNL susţine cota unică, pe care o consideră o "linie roşie".
AGERPRES - mie, 24 iul. 2024, 15:12
Ciucă: Nu se ia în calcul majorarea cotei TVA. PNL susţine cota unică, pe care o consideră o linie roşie

„S-a discutat în coaliţie şi nu se ia în calcul majorarea cotei TVA (…). În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie. Pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti şi să consolidăm mediul de afaceri”, a precizat Ciucă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că singurele măsuri care pot fi luate în acest moment, în vederea reducerii deficitului bugetar, sunt cele care vizează cheltuielile bugetare.

„În acest an nu este luată în calcul o astfel de măsură (n.r. majorarea taxelor şi impozitelor) (…). Din discuţiile avute cu ministrul Finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a transmis Ciucă.

Chestionat despre cum se va face această reducere a cheltuielilor bugetare, preşedintele PNL a spus că nu poate răspunde la această întrebare, „pentru că în momentul de faţă toate aceste măsuri trebuie să fie propuse de fiecare minister în parte”.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...