Trei din zece români vor face plăţi cash în concediul de vară din străinătate – sondaj CEC Bank

Peste jumătate (52,5%) dintre românii care au ales să-şi petreacă vacanţa în străinătate, în această vară, au optat pentru autoturismul personal ca mijloc de transport, iar trei din zece persoane (28%) vor folosi pentru plăţi exclusiv cash, arată un sondaj realizat de CEC Bank, în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, publicat joi.
AGERPRES - joi, 25 iul. 2024, 11:26
Trei din zece români vor face plăţi cash în concediul de vară din străinătate - sondaj CEC Bank

Potrivit sursei citate, din totalul celor chestionaţi, doar unul din trei români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara României.

În topul destinaţiilor se află Grecia, unde aproape 27% dintre respondenţi îşi vor petrece concediul, în timp ce peste 13% au ales Turcia, iar 11,6% vor merge în Bulgaria şi în Italia. Totodată, aproape 5% au ales să viziteze Egiptul.

Întrebaţi ce mijloc de transport preferă pentru a merge în concediu, 52,5% dintre respondenţi au menţionat autoturismul personal, 20% avionul, puţin peste 19% trenul şi 8,5% autocarul.

„Pentru cei care au ales maşina, CEC Bank le oferă posibilitatea achiziţionării vinietei şi a huvinietei sau să îşi plătească taxa de pod de la Feteşti – Cernavodă direct din aplicaţiile de Mobile Banking şi Internet Banking ale băncii. Plata huvinietei vine în sprijinul românilor care tranzitează ţara vecină, oferind o soluţie de plată 100% digitală iar taxa de pod este o alternativă la plata prin sms. Întregul proces de achiziţie a huvinietei sau de încasare a taxei de pod prin aplicaţia de Mobile Banking – CEC app durează doar câteva minute, iar plata se realizează în mod automat”, se menţionează într-un comunicat al băncii, transmis joi AGERPRES.

La întrebarea „De unde faci rost de bani pentru vacanţă ?”, peste 78% dintre respondenţi au răspuns că strâng banii din timp, făcând economii pe parcursul anului, puţin peste 13% spun că folosesc tichetele de vacanţă pentru plata concediului, iar aproape 5% apelează la cardul de credit/overdraft. Doar sub 3% afirmă că primesc prime de concediu de la angajator şi o pondere de sub 2% susţin că se împrumută la rude sau la prieteni.

În ceea ce priveşte mărimea bugetului de vacanţă, peste o treime din totalul celor chestionaţi (37%) declară că acesta este similar cu cel de anul trecut. În schimb, o scădere a bugetului, cu 10% până la 30%, s-a înregistrat pentru aproape 34% dintre români, iar pentru peste 21% s-a înregistrat o creştere de 10% – 30%.

Cercetarea de specialitate relevă faptul că şase din zece români (62%) vor folosi cardurile pentru plăţile din vacanţă (fie că sunt de debit sau de credit, card multicurrency, fie o combinaţie de plată cash şi card), iar sub 28% vor apela exclusiv la cash.

„Pentru plata cu cardul în străinătate, clienţii CEC Bank pot apela la cardul VISA Multicurrency care oferă acces direct la conturi în zece valute. De asemenea, cheltuielile prilejuite de concediu pot fi plătite cu cardul de credit de la CEC Bank în până la 24 rate lunare fără dobândă, la orice comerciant din lume”, notează banca.

Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion reprezentativ de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, din care o pondere de 57,7% este reprezentată de salariaţi, în timp ce 83,99% locuiesc la oraş, iar 37,86% au studii superioare.

Fondată în anul 1864, CEC Bank deţine, în prezent, cea mai extinsă reţea naţională, cu peste o mie de sucursale şi unităţi teritoriale, precum şi cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârşitul anului 2023.

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise în cadrul Fidelis
Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise în cadrul Fidelis
Depozitarul Central distribuie, începând de miercuri, sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2512AE)....
Criză în Coreea de Sud – Preşedintele sud-coreean anunţă ridicarea legii marţiale şi retragerea trupelor
Criză în Coreea de Sud – Preşedintele sud-coreean anunţă ridicarea legii marţiale şi retragerea trupelor
"Demisia", "să fie tras la răspundere": preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este pus miercuri cu spatele la zid, atât ...
Levan Ioseliani, comisar pentru drepturile omului în Georgia, acuză poliția de acte de tortură
Levan Ioseliani, comisar pentru drepturile omului în Georgia, acuză poliția de acte de tortură
Comisarul georgian pentru drepturile omului, Levan Ioseliani, a acuzat poliţia din această ţară din Caucaz de acte de ...
Chinezii blochează importul de cip-uri americane, ca răspuns la restricțiile impuse de președintele Trump
Chinezii blochează importul de cip-uri americane, ca răspuns la restricțiile impuse de președintele Trump
Companiile chineze ar trebui să fie atente la achiziționarea de cipuri din SUA, deoarece acestea „nu mai sunt sigure”, ...