UniCredit renunță la mai multe elemente din plângerea adresată CJUE cu privire la solicitarea pe care a primit-o din partea BCE ca să-și reducă expunerea pe Rusia

UniCredit a anunţat joi că renunţă la unele elemente din cererea adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a analiza solicitarea Băncii Centrale Europene de reducere a expunerii la Rusia a băncii italiene, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 25 iul. 2024, 21:10
UniCredit renunță la mai multe elemente din plângerea adresată CJUE cu privire la solicitarea pe care a primit-o din partea BCE ca să-și reducă expunerea pe Rusia

Miercuri, UniCredit informase că BCE a fost de acord să-şi clarifice solicitările privind Rusia care, susţine banca italiană, ar putea reprezenta o încălcare a legislaţiei ruseşti dacă ar fi respectate.

Clarificările primite de la BCE a determinat UniCredit să renunţe la unele elemente din cererea sa adresată CJUE, se arată într-o postare pe site-ul băncii italiene.

La 1 iulie, UniCredit SpA a cerut Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să analizeze legalitatea anumitor elemente dintr-o decizie a Băncii Centrale Europene, care forţează banca italiană să îşi reducă prezenţa în Rusia.

Într-un comunicat de presă, UniCredit a informat că a solicitat Tribunalului General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o „clarificare juridică definitivă” cu privire la obligaţiile prevăzute în ordinul BCE privitor la reducerea expunerii subsidiarei ruseşti a băncii italiene.

UniCredit a precizat că, deşi este de acord cu BCE când vine vorba de necesitatea de a-şi reduce afacerile din Rusia, are îngrijorări cu privire la condiţiile în care se va face această reducere. În timp ce solicitarea făcută de banca italiană va fi analizată, o procedură care ar putea dura mai multe luni, UniCredit a cerut o suspendare temporară a ordinului BCE.

Solicitarea formulată de UniCredit vine după ce, în ultimele luni, BCE a intensificat presiunile asupra mai multor bănci europene cu o prezenţă semnificativă în Rusia să se retragă din această ţară. În luna aprilie, grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG a informat că se aşteaptă ca BCE să îi ordone să îşi reducă portofoliul de credite din Rusia cu 65%, un procent mult mai mare decât avea în vedere banca austriacă. UniCredit a primit o comunicare similară de la BCE, dar nu a dezvăluit care sunt ţintele care i-au fost impuse.

În paralel, autorităţile ruse au făcut şi mai dificilă retragerea firmelor internaţionale de pe piaţa din Rusia, ceea ce pune băncile într-o poziţie dificilă. Având în vedere complexitatea şi lipsa unui cadru de reglementare armonizat, UniCredit precizează în comunicatul de presă că are îngrijorări că implementarea anumitor condiţii cerute de BCE va avea „grave consecinţe neprevăzute”, cu impact asupra întregului grup.

UniCredit operează în Rusia printr-o subsidiară care regrupează aproximativ 3.100 de angajaţi şi peste 50 de sucursale. De la începutul războiului din Ucraina, banca italiană a pus deoparte fonduri cu care să acopere problemele din Rusia şi, totodată, a depreciat valoarea operaţiunilor sale ruseşti. Cu toate acestea, până acum, directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, a respins varianta unei ieşiri complete din Rusia, similară cu cea derulată de grupul bancar francez Societe Generale.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale sau să fie daţi oameni afară, menţionând că Poşta......
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și ...
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui nou ...
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru ...