Raluca Turcan: Ministerul Culturii a găsit soluțiile legale pentru clarificarea situației juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia

Ministerul Culturii are soluţii legale pentru clarificarea situaţiei juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia, iar Primăria Constanţa a iniţiat un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune pentru cumpărarea terenului aferent edificiului, a anunţat ministrul Raluca Turcan, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 27 iul. 2024, 11:46
Raluca Turcan: Ministerul Culturii a găsit soluțiile legale pentru clarificarea situației juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia

Aceasta a amintit că, în martie, la iniţiativa ministerului pe care îl conduce, a fost aprobat Memorandumul privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru proiectul „Temelii culturale”, care vizează salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinaţie culturală, cuprinzând şi fonduri pentru restaurarea şi amenajarea Palatului Reginei Maria.

„În prezent, este în plină desfăşurare analiza tehnică a celor 14 obiective de interes european şi naţional cuprinse în Memorandum, iar pentru obţinerea finanţării este obligatorie clarificarea situaţiei juridice complexe aferentă dreptului de proprietate asupra Palatului Reginei Maria din Mamaia. Ministerul Culturii a identificat deja soluţiile legale pentru clarificarea situaţiei juridice! Suntem în discuţii continue cu autorităţile locale şi Mamaia SA pentru a le implementa rapid şi în cel mai eficient mod. Un prim pas a fost deja făcut (…) de Primăria Constanţa, prin iniţierea proiectului de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune de către Municipiul Constanţa pentru cumpărarea imobilului teren aferent Palatului”, a scris Turcan, sâmbătă, pe Facebook.

Ministrul Culturii şi-a exprimat încrederea că Mamaia SA va depune oferta de vânzare a imobilului cât de curând, astfel încât să poată fi exercitat dreptul de preempţiune, iar Palatul Reginei Maria să intre în proprietatea ministerului şi să fie salvat.

„Fac apel la Ministerul Economiei ca, prin intermediul companiei din subordinea acestuia, Mamaia SA, să ne sprijine în acest demers! Avem deja finanţarea. Tot ce ne rămâne este să rezolvăm problemele juridice pentru a putea interveni! Palatul Regina Maria din Mamaia este un simbol al istoriei noastre, care trebuie să fie salvat şi păstrat pentru generaţiile viitoare!”, a adăugat Raluca Turcan.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...