Viktor Orban, la Băile Tușnad: Uniunea Europeană va trebui să plătească preţul acestei aventuri de război şi asta ne va afecta şi pe noi

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară Tusvanyos, că nu trebuie omis faptul că Donald Trump ar putea câştiga alegerile prezidenţiale în Statele Unite ale Americii, caz în care Europa va trebui să suporte consecinţele susţinerii războiul din Ucraina, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 27 iul. 2024, 13:16
Viktor Orban, la Băile Tușnad: Uniunea Europeană va trebui să plătească preţul acestei aventuri de război şi asta ne va afecta şi pe noi

Premierul Ungariei a menţionat, printre altele, că oficialii de la Bruxelles îl condamnă pentru „misiunea de pace”, însă el consideră că eforturile sale reprezintă o „misiune creştină”, iar în calitate de creştin „eşti obligat să treci la fapte”.

„Trump ante portas”, a transmis Orban, parafrazând o expresie în latină, adică „Trump se află la porţile noastre”, şi a susţinut că, dacă Europa nu va avea o politică a păcii, iar Trump va câştiga alegerile din SUA, atunci UE va trebui „să îşi recunoască înfrângerea” şi să suporte consecinţele pentru că a susţinut războiul, potrivit traducerii oficiale.

„Uniunea Europeană va trebui să plătească preţul acestei aventuri de război şi asta ne va afecta şi pe noi”, a declarat Viktor Orban.

El a menţionat că a avut, vineri, o convorbire cu Donald Trump, căruia i-a spus că se află în Transilvania, unde va susţine o prelegere în cadrul Universităţii de Vară de la Tusvanyos, iar acesta i-a cerut să transmită salutările sale tuturor participanţilor la eveniment.

Fără instrucțiunni de la București

Viktor Orban aspus la deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că nu a primit „instrucţiuni diplomatice” de la Bucureşti, despre ce să spună şi ce să nu spună la Tusvanyos şi a vorbit de întâlnirea avută cu prim-ministrul român, Marcel Ciolacu.

„Prima veste bună este că nu s-a făcut aşa mare tam-tam cum s-a făcut anul trecut, nu am primit nici instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, ce să spun şi ce nu să spun, însă am primit o invitaţie la un dialog la nivel de prim-ministru şi s-a şi întâmplat acest lucru. Anul trecut când ne-am întâlnit, după întâlnirea respectivă cu premierul României, am spus că este ‘beginning of a beautiful friendship’, adică ‘începutul unei prietenii frumoase’, şi mai spuneam că da, am făcut progrese, am făcut un pas în faţă”, a declarat Orban, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a trecut în revistă subiectele abordate în cadrul întâlnirii cu Marcel Ciolacu şi şi-a exprimat speranţa că în toamnă va exista un vot pentru aderarea României la Schengen.

„Şi dacă e să trecem în revistă ce s-a întâmplat de atunci, într-adevăr am bătut nişte recorduri în ceea ce priveşte cifrele, schimburile economice. România este un partener important, dacă nu cel mai important partener economic pentru Ungaria. Am discutat despre un TGV şi am discutat şi despre aderarea României la Schengen. Şi am spus că în toamnă vom pune pe agenda aderarea României la zona Schengen şi, dacă se poate şi sperăm că se poate, o să avem şi un vot în favoarea aderării României la zona Schengen”, a spus Orban, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Acesta a mai arătat că nu am primit instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, dar a primit de la Bruxelles, menţionând că „au fost condamnate eforturile misiunii de pace”.

Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad, ajunsă la ediţia cu numărul 33, s-a desfăşurat în perioada 23-28 iulie şi a fost organizată de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi a avut ca temă „Pe drumul drept”.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...