Numărul de vehicule electrice pe plan mondial a ajuns la 42 de milioane

 Numărul vehiculelor electrice (EV) pe plan mondial continuă să crească rapid, conform celor mai recente ale Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW) din Germania, transmite DPA.
AGERPRES - lun, 29 iul. 2024, 11:17
Numărul de vehicule electrice pe plan mondial a ajuns la 42 de milioane

La finalul anului trecut erau în circulaţie aproximativ 42 milioane de maşini cu motoare electrice, cu aproximativ 50% mai multe decât în 2022. Cifra include vehiculele complet electrice, hibride plug-in şi maşinile electrice cu prelungitor de autonomie (Range Extender).

Conform ZSW, 23,4 milioane de maşini electrice erau în China, mai mult de jumătate din stocul mondial. Pe următoarele locuri, la mare distanţă, se află Statele Unite, cu 4,8 milioane, Germania, cu 2,3 milioane, Franţa, cu 1,6 milioane şi Marea Britanie, cu 1,5 milioane.

Pe termen lung, este puţin probabil să se modifice dominaţia Chinei, creşterea în acest an fiind de 60%, mult mai solidă decât în alte ţări.

Pentru ca Germania să-şi îndeplinească obiectivele de electromobilitate, trebuie stimulată piaţa, a apreciat Andreas Püttner de la ZSW. „Iniţiativa Guvernului german de a spori promovarea maşinilor electrice este doar un prim pas”, a explicat oficialul ZSW. El a sugerat renunţarea la subvenţiile pentru vehiculele pe benzină şi motorină.

Anul trecut, cei mai mari producători de vehicule complet electrice şi hibride plug-in au fost firma chineză BYD (cu peste trei milioane), compania americană Tesla (cu 1,8 milioane) şi grupul german VW (cu un milion).

Pe locul şase se află BMW (aproximativ 570.000 unităţi) iar pe zece Mercedes (aproximativ 400.000 EV).

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...