Livrările de telefoane mobile inteligente ale mărcilor străine în China au crescut cu aproape 11%, în iunie

Livrările de telefoane mobile inteligente ale mărcilor străine în China, inclusiv iPhone-uri, au crescut cu 10,9% luna trecută, la 2,87 milioane de unităţi, conform cifrelor furnizate de China Academy of Information and Communications Technology (CAICT), transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 29 iul. 2024, 14:20
Livrările de telefoane mobile inteligente ale mărcilor străine în China au crescut cu aproape 11%, în iunie

În total, livrările de telefoane mobile inteligente în China au crescut cu 12,5% în iunie, la 24,91 milioane de unităţi.

Avansul din iunie al livrărilor de telefoane mobile inteligente ale mărcilor străine în China a fost mai lent comparativ cu creşterile de peste 40% din mai şi din aprilie.

Apple este cel mai mare producător străin de pe piaţa chineză a telefoanelor mobile inteligente, ceea ce înseamnă că performanţa sa are un rol major în privinţa datelor privind livrările totale ale mărcilor străine.

Datele firmelor de cercetare de piaţă Canalys şi IDC au indicat un declin al livrărilor Apple în China, în trimestrul doi din 2024.

Luna trecută, directorul general al Apple, Tim Cook, estima o creştere a vânzărilor de iPhone-uri pe unele pieţe, inclusiv China, după ce compania a raportat o scădere de 8,1% a veniturilor în trimestrul doi din 2024, în China.

Investitorii monitorizează performanţele companiei în China, pe fondul rolului ţării de piaţă majoră şi de bază de producţie globală pentru iPhone. Recent, compania a prezentat un nou iPad Pro şi un iPad Air mai mare, în încercarea de a stimula vânzările.

Firma de cercetare de piaţă TechInsights se aşteaptă ca livrările totale ale Huawei în China să depăşească 50 milioane de unităţi, din care zece milioane modelul Pura 70. Astfel, Huawei ar ajunge pe primul loc, cu o cotă de piaţă de 19%, de la 12% în 2023, previzionează TechInsights.

Te-ar mai putea interesa și
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creştere de 17,12% în trimestrul trei din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a......
Peste 22,42 milioane de carduri erau active în România, la finele lunii iunie 2024 – date BNR
Peste 22,42 milioane de carduri erau active în România, la finele lunii iunie 2024 – date BNR
Numărul total de carduri active era, la finele lunii iunie 2024, de 22.420.841 de unităţi, în creştere cu 669.038 carduri, ...
IMM România a solicitat prelungirea până la 31 decembrie 2025 a exceptării de la plata taxelor pentru suma de 300 de lei din salarii
IMM România a solicitat prelungirea până la 31 decembrie 2025 a exceptării de la plata taxelor pentru suma de 300 de ...
IMM România solicită prelungirea cu un an, până la data de 31 decembrie 2025, a exceptării de la plata impozitului şi ...
Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise în cadrul Fidelis
Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise în cadrul Fidelis
Depozitarul Central distribuie, începând de miercuri, sumele de bani aferente cuponului 4 pentru titlurile de stat emise ...