Prim-ministrul slovac Robert Fico amenință că taie exporturile de motorină către Ucraina, dacă Kievul continuă să blocheze fluxurile de petrol rusesc prin conductele care tranzitează Ucraina

Premierul slovac Robert Fico a declarat luni că ţara sa va opri livrările de motorină către Ucraina dacă Kievul nu reuşeşte să restabilească fluxurile de petrol de la grupul rus Lukoil pe teritoriul său, informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 iul. 2024, 21:51
Prim-ministrul slovac Robert Fico amenință că taie exporturile de motorină către Ucraina, dacă Kievul continuă să blocheze fluxurile de petrol rusesc prin conductele care tranzitează Ucraina

Slovacia şi Ungaria, două ţări care s-au opus asistenţei militare a aliaţilor occidentali acordate Ucrainei pentru a sprijin lupta sa împotriva invaziei Rusiei, au intensificat presiunea după ce Kievul a pus Lukoil pe lista de sancţiuni luna trecută, împiedicând trecerea petrolului companiei către rafinăriile slovace şi ungare.

„Dacă tranzitul ţiţeiului rusesc prin Ucraina nu este reînnoit într-un timp scurt, (rafinăria slovacă) Slovnaft nu va continua livrările de motorină către Ucraina”, a spus Fico într-un mesaj video pe Facebook.

Livrările de petrol prin Ucraina de la alţi furnizori ruşi decât Lukoil nu au fost întrerupte.

Livrările slovace reprezintă o zecime din consumul de motorină al Ucrainei, a mai spus Fico.

El a adăugat că a propus vineri premierului ucrainean Denis Şmîhal o soluţie tehnică pentru a restabili fluxurile de petrol oprite. Nu a oferit detalii despre propunerea sa, dar a spus că va trebui să implice mai multe ţări.

„Salut rapoartele conform cărora firme comerciale relevante se gândesc deja la cum să implementeze această soluţie tehnică în cel mai scurt timp posibil”, a spus Fico.

Disputa a arătat cât de mult continuă să depindă unele state din Uniunea Europeană de energia rusă la mai bine de doi ani după ce Bruxelles-ul a decis să oprească importurile de petrol din Rusia în urma invadării Ucrainei de către forţele sale.

Ungaria, Slovacia şi Cehia au obţinut derogări de la interzicerea importurilor de petrol prin conducte din Rusia pentru a avea timp să găsească alternative.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...