Drapelul Rusiei, arborat în toate cele 193 de unităţi militare ucrainene din Crimeea

Drapelul Federaţiei Ruse era arborat miercuri dimineaţă în toate cele 193 de unităţi militare ucrainene din Crimeea, relatează agenţia de presă ucraineană Unian.
Economica.net - mie, 26 mart. 2014, 07:40
Drapelul Rusiei, arborat în toate cele 193 de unităţi militare ucrainene din Crimeea

Potrivit şefului Statului Major al armatei ruse, generalul de armată Valeri Gherasimov, ceremonii solemne de ridicare a steagului rus, cu interpretarea imnului de stat al Federaţiei Ruse, au avut loc în toate bazele ucrainene din Crimeea care au trecut de partea autorităţilor locale de la Simferopol – capitala regiunii -, devenită săptămâna trecută componentă a Rusiei.

La ora actuală, în unităţi şi instituţiile militare din Crimeea au loc proceduri de inventariere a patrimoniului militar şi reatestarea cadrelor.

Astfel, notează presa ucraineană, forţele ruse din Crimeea au îndeplinit ordinul de a finaliza ‘curăţarea’ peninsulei până în 25 martie de posibilele focare de rezistenţă din partea militarilor ucraineni.

Toţi militarii din Crimeea care şi-au exprimat dorinţa de a-şi continua serviciul în armata Ucrainei au predat armele şi se află în afara unităţilor în care au servit înainte, pregătindu-se pentru plecarea în mod organizat în Ucraina continentală, a specificat generalul Gherasimov, într-o declaraţie de presă citată de RIA Novosti.

‘În Sevastopol, pe strada Lazarev nr. 6, a fost deschis un punct de înregistrare temporară, unde – conform situaţiei de la 25 martie – 1.500 de militari ucraineni’ şi-au exprimat dorinţa de a părăsi Crimeea, a mai spus şeful Statului Major al armatei ruse.

În conformitate cu o înţelegere convenită între ministerele Apărării din Rusia şi Ucraina, militarii ucraineni şi familiilor lor vor fi evacuaţi din Crimeea pe calea ferată, a adăugat el, indicând că au fost deja rezervate vagoane la clasa a doua, care vor fi alăturate trenurilor ce merg spre Ucraina – opt vagoane la Sevastopol, câte două la Simferopol, Eupatoria şi Feodosia şi un vagon în Kerci.

După trecerea frontierei, militarii ucraineni veniţi din Crimeea urmează să se strângă la unitatea militară A-1978 (staţia Novoalekseevka), unde vor primi mandate de redistribuire în alte unităţi.

Drapelul Sf.Andrei (patronul marinei militare ruse) a fost ridicat pe toate cele 67 de nave ale forţelor maritime ucrainene din Crimeea, inclusiv pe singurul submarin ucrainean.

În noaptea de marţi spre miercuri, forţele ruse au preluat controlul asupra ultimei nave ucrainene din Crimeea – nava de război Cerkassî din lacul Donuzlav – după câteva ore de asalt şi schimburi de focuri, potrivit Ukrainska Pravda.

Peste 15.000 de militari ucraineni dislocaţi la baze din Crimeea şi-au exprimat dorinţa de a servi în armata rusă, scrie agenţia rusă oficială de presă Itar-Tass.

Te-ar mai putea interesa și
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un comunicat de presă în care cere apăsat tuturor partidelor pro-ccodentale......
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...