Spania se îndreaptă spre un an record în turism in 2024, după avansul din primul semestru

Numărul vizitatorilor străini în Spania a crescut cu 13% în primul semestru din 2024, astfel încât ţara este în grafic pentru un nou an record în privinţa numărului de turişti, în pofida nemulţumirilor privind impactul asupra unor zone celebre, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 02 aug. 2024, 13:49
Spania se îndreaptă spre un an record în turism in 2024, după avansul din primul semestru

În primele şase luni din acest an, numărul vizitatorilor străini în Spania s-a situat la 42,5 milioane, numai în iunie, începutul perioadei aglomerate de vacanţă, fiind înregistrată o creştere de 9%, la nouă milioane.

Datele arată că 2024 va fi un alt an record pentru Spania, deja a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, analiştii estimând că va fi depăşit nivelul ridicat de anul trecut, de 85 milioane de turişti.

Dar unii spanioli din cele mai populare destinaţii, inclusiv Mallorca, Barcelona şi Insulele Canare, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de creşterea fluxului de turişti şi impactul asupra costurilor cu locuinţa, organizând proteste.

Datele INE arată că în iunie cheltuielile vizitatorilor străini în Spania au crescut cu 17%, la 12,3 miliarde de euro, sprijinind avansul robust al economiei, dar subliniind dificultăţile cu care se confruntă Guvernul în încercarea de a găsi un echilibru între turism şi interesele locale.

Oamenii au dat vina pe platformele online, cum ar fi Airbnb şi Booking.com, pentru lipsa de locuinţe accesibile în Spania. Conform datelor publicate vineri, turiştii sunt din ce în ce mai interesaţi să stea în apartamente închiriate. Numărul vizitatorilor care în primul semestru din 2024 au preferat acest tip de cazare a crescut cu 30%, iar numărul celor care au stat la hotel a înregistrat un avans de 11%.

Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care vizitează oraşul pentru o perioadă mai mică de 12 ore, a anunţat luna trecută primarul Jaume Collboni. Acesta a spus că actuala taxă turistică plătită de pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş este de şapte euro pe zi. Edilul nu a dezvăluit cu cât va fi majorată această taxă.

În iunie, Jaume Collboni anunţa că Barcelona va interzice închirierea de apartamente în scop turistic, până în 2028, o decizie drastică neaşteptată, prin care edilul vrea să oprească creşterea costurilor cu locuinţele şi să facă oraşul accesibil rezidenţilor.

Turismul este un sector strategic pentru Spania, în condiţiile în care în 2022 a fost responsabil pentru 11,6% din Produsul Intern Brut şi 9,3% din forţa de muncă, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...