Prin Ambasada sa la Beijing, Japonia a prezentat un ‘protest energic’, considerând că lansarea acestor rachete reprezintă o clară încălcare a rezoluţiilor ONU, a semnalat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Suga.
Cele două rachete Rodong aveau o ‘capacitate considerabilă’ şi Japonia ‘acordă o atenţie specială’ acestui caz, a spus la rândul său ministrul nipon al apărării, Itsunori Onodera. ‘Nu trebuie să tolerăm ameninţările repetate (ale Coreii de Nord)’, a adăugat acesta într-o declaraţie preluată de agenţia de presă Kyodo.
Yoshihide Suga a mai precizat că, în pofida lansării acestor rachete, Japonia va fi prezentă la apropiata reuniune din China la care este prevăzută participarea unor înalţi reprezentanţi ai Japoniei şi Coreii de Nord. Va fi primul dialog între guvernele celor două ţări din noiembrie 2012 şi până acum, iar în cadrul său se va aborda spinoasa problemă a sechestrării unor cetăţeni japonezi de către regimul nord-coreean în anii ’70 şi ’80, potrivit sursei citate.
În ultimele săptămâni, Phenianul a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune