Oscar Downstream lansează plata cu telefonul mobil la pompă, pentru alimentarea cu carburant

Oscar Downstream, cea mai mare companie românească independentă de distribuție a carburantului, anunță că a lansat în premieră pentru clienții B2B din România facilitatea de plată prin telefonul mobil, în cadrul unui parteneriat cu Eurowag, furnizor de servicii integrate de mobilitate și plată pentru companiile de transport.
Economica.net - mie, 07 aug. 2024, 18:09
Oscar Downstream lansează plata cu telefonul mobil la pompă, pentru alimentarea cu carburant

Opțiunea de plată cu telefonul mobil (plata la pompă) poate fi folosită de șoferi în rețeaua Oscar Drive, dedicată flotelor auto ale clienților B2B, care numără 30 de unități distribuite strategic pe principalele rute comerciale din țară.

„Oscar Downstream are un model de business construit pe agilitate și inovație”, spune Nicolae Bănică, CEO Oscar Downstream. „Istoria și brandul nostru sunt asociate cu concepte și servicii pe care le-am introdus în premieră pe piața din România, cum sunt stațiile de incintă DIESELpoint, lansate încă din 2004, stațiile de tranzit OSCAR Drive sau cardurile de flotă OSCAR, proiectate cu tehnologie contactless unică pentru piața de profil. Ne bucurăm să extindem oferta de servicii pentru cei peste 5.000 de clienţi B2B, prin parteneriatul cu Eurowag, care are un portofoliu impresionant de soluții inteligente integrate și sigure pentru transportul rutier comercial din Europa. Continuăm să investim în soluții tehnologice de ultimă generație care să genereze valoare și eficiență clienților noștri”.

Plata la pompă este o facilitate din ce în ce mai populară, la nivel global. Conform Eurowag, peste 10.000 de stații de alimentare din Europa furnizează acest serviciu în prezent.

„Opțiunea de plată cu telefonul mobil îmbunătăţeşte experienţa consumatorului la pompă, generând un plus de fluiditate şi siguranţă la finalizarea tranzacțiilor. Tododată, este un pas înainte în eforturile noastre de sustenabilitate, pentru că ne ajută să reducem impactul de mediu și amprenta de carbon. Bonurile sunt generate digital, plățile nu necesită resurse și infrastructură suplimentară, cum sunt cardurile de plastic sau ATM-urile și POS-urile, iar procesul este mult mai eficient din punct de vedere energetic”, a adăugat Lucian Haranguș, Sales & Retail director Oscar Downstream.

Aplicația mobile payment a Eurowag este disponibilă pe Apple App Store și Google Play Store. Ulterior descărcării pe un telefon smart, utilizatorul se înregistrează și introduce datele necesare, inclusiv informațiile de plată. În momentul în care utilizatorul ajunge într-una din stațiile Oscar Drive, acesta selectează prin intermediul aplicației stația respectivă, pompa aleasă și poate porni alimentarea.

Odată ce se atinge valoarea maximă permisă pentru alimentare, pompa se opreşte automat, iar şoferul îşi poate continua drumul.
Plățile efectuate de fiecare șofer sunt centralizate în timp real în contul de client, pe platforma digitală disponibilă companiilor care cumpără carburant de la Oscar Downstream.

„Solutia tehnică pentru acest proiect a fost realizată de Petrosol, principalul furnizor de software dedicat industriei de petrol și gaze din România. Expertiza echipei PetroSol a asigurat o integrare fără cusur între sistemul de plată mobilă al Eurowag și sistemul fiscal de retail al Oscar Downstream”, a spus Cristian Bălulescu, General Manager Petrosol.

Despre Oscar Downstream

Cu o istorie de peste 23 de ani, OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, aflată în top cinci jucători de pe piață, cu un portofoliu de peste 5.000 de clienți din industrii cheie, precum transport, construcții, industrie sau agricultură.

Rețeaua sa de benzinării a depășit 110 stații distribuite strategic la nivel national: 30 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul Oscar Drive, poziționate de-a lungul principalelor drumuri comerciale și peste 80 de benzinării în franciză sub brandul RO concept Oscar, pentru clienții B2C, lansat în 2017.

La acestea se adaugă peste 2.500 de stații de incintă Oscar – DIESELPoint (concept introdus în premieră pe piața din România de către Oscar Downstream în 2004, care permite alimentarea cu carburant direct în locația clientului). Oscar Downstream este singura companie de profil din România care oferă clienților și servicii de mentenanță și service pentru aceste stații de incintă.

Infrastructura sa logistică performantă include, într-un lanț logistic integrat propriu, o flotă cu peste 100 de autocisterne moderne (cea mai mare flotă proprie de autocisterne de pe piața din România), precum și o rețea proprie de depozitare, cu o capacitate de stocare a motorinei și benzinei de peste 70.000 mc.

Cele șapte depozite Oscar sunt localizate la o distanţă de cel puțin 200 km unele de altele, pentru a răspunde prompt solicitărilor şi pentru a furniza carburantul în condiţii optime, oriunde în țară: Șercaia (județul Brașov), Zădăreni (județul Arad), Ocna Mureș (județul Alba), Roman (județul Neamț), Craiova (județul Dolj), Fundulea (județul Călărași), Constanța (județul Constanța). Depozitele din Șercaia, Zădăreni, Ocna Mureș și Roman sunt construcții Greenfield finalizate în ultimii 9 ani, cu tehnologie nouă și grjă fată de mediu.

Oscar Downstream face parte din grupul antreprenorial Alfa Group, fondat de Alin Niculae.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...