„Poziţia noastră este foarte clară: CIO nu va mai include boxul la Los Angeles fără un partener de încredere”, a insistat Bach, într-o declaraţie de presă.
El a precizat că această decizie ar urma să fie luată anul viitor, probabil în prima parte a anului, fără a indica un termen precis.
CIO a trebuit să încredinţeze unui grup de lucru organizarea turneelor olimpice de box la Jocurilor de la Tokyo din 2021 apoi la Paris 2024, după ce a suspendat recunoaşterea Federaţiei Internaţionale (IBA) în 2019 pentru o serie de probleme.
Condusă încă de la sfârşitul anului 2020 de rusul Umar Kremlev şi finanţată în mare parte de gigantul Gazprom, IBA nu a mai fost integrată CIO.
Conflictul dintre CIO şi IBA a răbufnit puternic la JO 2024 după controversa din boxul feminin cu Imane Khelif (Algeria) şi Lin Yu-ting (Taiwan), care au participat la competiţie, deşi IBA le-a descalificat de la Mondialele de anul trecut pe motiv că aveau mult depăşit nivelul de testosteron admis la femei.
Thomas Bach a insistat încă o dată vineri că „femeile trebuie să aibă dreptul de a participa la competiţiile feminine” şi că aceşti doi boxeri „sunt femei”.
„Dacă federaţiile naţionale doresc ca sportivii lor să poată câştiga medalii olimpice, trebuie să se organizeze în jurul unei federaţii internaţionale de încredere, cu o bună guvernare”, a reiterat Thomas Bach vineri.