Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de despăgubire pentru fermierii afectați de secetă

Fermierii afectați de seceta pedologică vor putea depune cereri de constatare a pagubelor până pe 19 august 2024, ora 24:00.
Alina Stanciu - joi, 15 aug. 2024, 11:34
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de despăgubire pentru fermierii afectați de secetă

Termenul pentru depunerea de către fermieri a cererilor de constatare a pagubelor produse de seceta pedologică în vederea obținerii despăgubirilor se prelungește până pe 19 august 2024, ora 24:00, față de 15 august, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Măsura a fost luată având în vedere că astăzi, 15 august 2024, este zi de sărbătoare legală (zi nelucrătoare).

Decizia a fost comunicată tuturor Direcțiilor Agricole Județene.

Conform ministrului Agriculturii, Florin Barbu, se estimează că s-au înregistrat pagube pe o suprafață de circa 2 milioane de hectare  la nivel național, în special porumb și floarea-soareui.

Acesta a solicitat Comisiei Europene un ajutor expecțional de secetă, având în vedere că, din calculele Ministerului, valoarea unitară medie a pierderilor în cazul culturilor de primăvară  este de 200-230 de euro pe hectar, în timp ce pierderile în cazul culturilor însămânțate în toamnă se ridică la 458 de euro pe hectar.

”Conform datelor înscrise în procesele verbale de constatare şi evaluare a pagubelor, acordarea unei compensări, sub formă de grant, în cuantum de maxim 200 euro/ha reprezentând maxim 43,6% din valoarea medie unitară a pierderilor, nu reprezintă o supracompensare pentru producători şi nu provoacă nicio denaturare a pieței sau a concurenţei. Bugetul total estimat de maxim 75.224.000 euro pentru culturile înființate în toamna anului 2023, trebuie acordat de urgență fermierilor. În acest sens, considerăm că este necesar ca întreaga suma să poată fi achitată producătorilor în cauză, în baza unui singur act juridic comunitar care cuprinde norme tehnice şi ca surse de finanțare atât cele din partea Uniunii cât și ajutoare naționale suplimentare”, se arată în documentul oficial transmis de Florin Barbu comisarului european Janusz Wojciechowski.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR, suprafața totală afectată de secetă pedologică și grindină a fost de 367.118 hectare, din care 334.048 hectare de secetă pedologică, iar 33.070 ha de căderilor de grindină.

Pe structură de culturi, cele două tipuri de fenomene meteorologice au afectat până la compromitere totală circa 215.494 hectare de grâu, 54.915 hectare orz, orzoaică, ovăz, 91.100 de hectare rapiță și 5.610 hectare de culturi.

Valoarea unitară medie a pierderilor este de circa 2.289 lei/ha ( 458 euro/ ha) ceea ce reprezintă o pierdere estimată de peste 860,9 miliioane de lei pe suprafața totală afectată de 367.118 hectare. În cazul suprafeșelor afectate 100%, pierderile pot ajunge la unele culturi de 4.200 lei pe hectar.

În ceea ce privește culturile de primăvară, potrivit documentelui, seceta a afectat până la compromitere în special porumbul și floarea–soarelui, pe o suprafață estimată de circa 2 milioane de hectare la nivel național. ”Estimăm că valoarea unitară medie a pierderilor este de 200 – 230 euro/ha”, se mai arată în document.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...