Probleme majore de trafic pe principalele șosele, în special către București

Centru Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat mai multe artere cu trafic îngreunat sau chiar blocat temporar.
Ion Dobreanu - Dum, 18 aug. 2024, 13:14
Probleme majore de trafic pe principalele șosele, în special către București

Conform Infotrafic, circulația este restricționată pe prima bandă pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, la kilometrul 208, în zona localității Valu lui Traian, județul Constanța, pentru cercetarea împrejurărilor producerii unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Trei persoane, cu leziuni ușoare, necesită îngrijiri medicale. Estimările arătau reluarea circulației în condiții normale în scurt timp.

Traficul este întrerupt și pe DN 12 Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc, în afara localității Olteni, județul Covasna, după ce patru autovehicule au fost implicate într-un accident. În urma impactului, mai multe persoane sunt evaluate medical la fața locului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul la spital. Se estimează reluarea circulației după ora 13.00.

Circuația este întreruptă și pe DN 1 Brașov – Șercaia, în afara localității Vlădeni, județul Brașov, din cauza unui accident. În urma coliziunii dintre două autoturisme, au rezultat o persoană decedată și alte patru rănite. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii impactului frontal. Se estimează reluarea circulației după ora 13.00.

Tot pe DN1, la ora 13.00 se circula cu dificultate în zona Nistorești – Comarnic pe sensul către Brașov, dar mai ales în zona Predeal – Bușteni pe sensul către București. În primul caz, cel al deplasării către Brașov, distanța dintre Capitală și acest oraș poate fi parcursă în circa trei ore, iar în sens invers în peste 3 ore și jumătate. Este posibil ca lucrurile să se acutizeze în orele următoare.

Pe Valea Oltului, ca și pe Autostrada A1, Pitești – București, traficul se desfășoară normal.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...