Heineken România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,12 miliarde lei, în 2013

Heineken România a înregistrat, în 2013, o cifră de afaceri netă de 1,12 miliarde de lei, în scădere cu 5% comparativ cu 2012, informează compania.
Economica.net - lun, 31 mart. 2014, 18:18
Heineken România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,12 miliarde lei, în 2013

Aceasta şi-a menţinut poziţia de lider pe piaţă, crescându-şi uşor cota de piaţă în valoare.

‘2013 a fost un an dificil, în care vremea nefavorabilă, nivelul scăzut de încredere al consumatorilor şi majorarea accizei au dus la o scădere a pieţei de bere în România. În ciuda acestor condiţii economice dificile, ne-am menţinut poziţia de lideri pe piaţă cu ajutorul portofoliului puternic, a investiţiilor în mărci şi a inovaţiilor. Cota noastră de piaţă în valoare a crescut, dovedind faptul că strategia noastră pe termen lung continuă să dea rezultate bune’, a spus Onno Rombouts, managing director Heineken România.

Compania a înregistrat creşteri ale cotei de piaţă în volum şi valoare pentru mărcile Bucegi şi Neumarkt. Portofoliul Heineken România s-a dezvoltat în continuare, compania lansând berea Bucegi la doză şi Ciuc Radler Fără Alcool.

Heineken îşi concentrează acţiunile din Agenda de Sustenabilitate în patru arii cheie, prin care poate influenţa amprenta companiei asupra mediului – reducerea emisiilor de CO2, protejarea surselor de apă, achiziţia de materii prime şi promovarea consumului responsabil. În 2013, Heineken România a înregistrat progrese în toate ariile Agendei ‘Brewing a Better Future’. Compania a scăzut consumul specific de energie termică, consumul specific de apă şi şi-a eficientizat rutele de distribuţie, reducând numărul de kilometri/hectolitru cu aproximativ 12%.

De asemenea, Heineken România a început un parteneriat de doi ani cu Green WEEE International pentru reciclarea deşeurilor electronice. Totodată, a continuat dezvoltarea parteneriatului cu ALIAT, prin programul Alcohelp, pentru promovarea consumului responsabil şi reducerea efectelor negative ale consumului abuziv de alcool. Alături de Asociaţia CSR Nest, compania a continuat să sprijine comunităţile locale prin programul Heineken pentru Comunităţi.

‘În 2014 ne aşteptăm, în continuare, la condiţii dificile şi ne vom ghida după aceeaşi strategie performantă pentru a susţine creşterea sustenabilă a companiei’, spune Onno Rombouts.

Heineken România are patru fabrici de bere situate în Craiova, Constanţa, Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş şi peste 1.100 de angajaţi.

Piaţa berii din România a scăzut cu peste 10%, în 2013, raportat la anul anterior, ajungând la un volum de 16,3 milioane de hectolitri, ceea ce înseamnă un consum pe cap de locuitor de 81 de litri, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României. Scăderea consumului s-a produs atât pe fondul veniturilor reduse ale consumatorilor şi al neîncrederii lor în starea economiei, cât şi al presiunii fiscale asupra producătorilor de bere şi vremii nefavorabile din vara lui 2013.

În 2013, exporturile de bere au continuat să crească într-o măsură mai mare decât importurile. Cu 50% mai mari decât în 2012, exporturile de bere au atins 0,35 de milioane de hectolitri, în timp ce importurile au crescut cu 25%, ajungând la 0,54 de milioane de hectolitri.

Pe tipul de ambalaj, preferinţele consumatorilor au înregistrat mici modificări faţă de valorile consemnate în 2012, berea la PET având o pondere de 53,2% din totalul consumului, în creştere cu 0,7% faţă de anul precedent. Sticla a reprezentat 26,3% (în scădere cu 1,9% faţă de 2012), doza 17,1% (în creştere cu 1,3%), iar keg-ul 3,4% (consumul de bere la draft) fiind relativ constant (minus 0,1%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările de gaze ca urmare a unei dispute comerciale cu OMV
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările ...
Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, a declarat vineri cancelarul în exerciţiu, Karl Nehammer, după ce compania......
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 29%
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în ...
Impact Developer & Contractor S.A., primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri ...
Bulgaria ar putea ajunge la peste 13 milioane de turiști în 2024
Bulgaria ar putea ajunge la peste 13 milioane de turiști în 2024
Cu 10,7 milioane de turişti străini care au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie 2024, ţara a înregistrat ...
Transilvania Investments raportează un profit brut de 68,42 de milioane de lei pentru primele nouă luni din an
Transilvania Investments raportează un profit brut de 68,42 de milioane de lei pentru primele nouă luni din an
Transilvania Investments înregistrează un profit brut de 68,42 de milioane de lei, respectiv 85% din profitul prevăzut ...