Fechet despre SGR: Se va ajunge la două miliarde de ambajale returnate în această toamnă

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, la Craiova, că Sistemul de Garanţie - Returnare (SGR) "merge aşa cum trebuie", astfel că în toamnă se va atinge cifra de două miliarde de ambalaje reciclate în România.
Mihai Nicuţ - lun, 19 aug. 2024, 17:34
Fechet despre SGR: Se va ajunge la două miliarde de ambajale returnate în această toamnă

„Rezultatele sunt pozitive. Dacă ne uităm la cifre, şi aşa cum s-a spus mai devreme, am depăşit 1,3 miliarde la sfârşitul lunii iulie, o să atingem în curând şi cel de-al doilea miliard, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mediu, la fel cum înseamnă foarte mult şi pentru mediul de afaceri şi locurile de muncă. Faptul că astăzi ne aflăm aici, la Dolj deschidem cel de-al şaselea centru de sortare şi de numărare, e o dovadă în acest sens. Doar echipamentele de aici au costat peste şase milioane de euro, 120 de locuri de muncă verzi, aşa cum le numim noi, oameni din localităţile învecinate, iar natura o vedem în fiecare zi mai curată. Fie că vorbim de păduri, fie că vorbim despre albiile cursurilor de apă, fie că vorbim despre marginea drumurilor din România, cu toţii vedem că ţara noastră e mai curată de la o zi la alta şi cred că asta ar putea să însemne faptul că Sistemul de Garanţie – Returnare merge aşa cum trebuie”, a spus ministrul.

Fechet a precizat însă că mai sunt şi lucruri care trebuie îmbunătăţite în ceea ce priveşte acest sistem, în special la punctele de colectare.

„Sunt de multe ori cozi nejustificat de mari la acele aparate de colectare, sunt magazine care astăzi, la opt luni distanţă de la lansarea Sistemului de Garanţie-Returnare, pur şi simplu refuză, deşi legea îi obliga, să preia ambalajele de la oameni. Din acest motiv, am rugat colegii din minister, de la Garda Naţională de Mediu, la fel cum am discutat şi cu colegii de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, să identifice toate acele puncte de colectare care nu respectă legea pentru că e un efort comun. Nu doar cetăţenii trebuie să participe, dar şi comercianţii şi producătorii. Până la urmă e un întreg ansamblu care nu funcţionează în lipsa participării unui actor din acest întreg ecosistem pe care îl numim noi atât de frumos hora reciclării”, a adăugat ministrul.

Mircea Fechet s-a aflat luni, la Craiova, la deschiderea celui de-al şaselea centru de numărare şi sortare RetuRO SGR din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...