Criză în Venezuela: Opoziţia va considera nulă o eventuală validare a realegerii lui Maduro de către Curtea Supremă

 Opoziţia venezueleană va consideră "nulă şi neavenită" o eventuală decizie a Curţii Supreme care ar certifica validitatea realegerii preşedintelui Nicolas Maduro în Venezuela, a declarat aceasta miercuri, într-o scrisoare deschisă, informează AFP.
AGERPRES - mie, 21 aug. 2024, 20:12
Criză în Venezuela: Opoziţia va considera nulă o eventuală validare a realegerii lui Maduro de către Curtea Supremă

Liderul socialist a fost proclamat câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 28 iulie de către Consiliul Naţional Electoral (CNE), care însă nu a publicat detalii despre numărarea voturilor, afirmând că sistemul său a fost piratat. Opoziţia denunţă o fraudă şi revendică victoria candidatului său Edmundo Gonzalez Urrutia.

Maduro, care nu încetează să repete că el se confruntă cu o tentativă de „lovitură de stat”, a înaintat un recurs la Curtea Supremă – pe care majoritatea observatorilor o consideră supusă puterii – pentru a-i valida victoria.

„Orice decizie eventuală a Camerei Electorale (a Curţii Supreme) ce ar putea valida frauda electorală pe care vor să o impună va fi nulă şi neavenită”, se spune în textul difuzat pe reţelele sociale de către lidera opoziţiei Maria Corina Machado şi Gonzalez Urrutia.

„Magistraţii” Curţii Supreme „ar încălca drepturile inalienabile ale alegătorilor şi ar angaja responsabilitatea lor penală, civilă şi administrativă”, adaugă scrisoarea aprobată de coaliţia Platforma Unitaria Democratica (PUD), care regrupează principalele partide ale opoziţiei.

„CNE este organismul constituţional obligat să totalizeze voturile venezuelenilor şi să publice procesele verbale cu numărarea acestor voturi”, continuă textul.

Opoziţia a publicat pe internet copii ale proceselor verbale ale secţiilor de votare care, potrivit ei, demonstrează victoria lui Gonzalez Urrutia. Puterea respinge însă validitatea acestor documente.

SUA, Uniunea Europeană şi mai multe ţări ale Americii Latine nu recunosc victoria lui Maduro.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...