Hidroelectrica urmărete, pe lângă reabilitarea grupurilor hidro de la Brădișor, care ar urma să funcțioineze încă 30 de ani, și creșterea puterii centralei, de la 100 la 115 MW potrivit detaliilor din anunțul de participare la licitație.
Iată ce solicită, pe scurt, Hidroelectrica:
“Prin efectuarea lucrărilor de retehnologizare se preconizează că se va obţine:
Valoarea estimată a contractului este de circa 106 milioane de euro și include proiectarea și execuția. În stabilirea punctajului, cea mai mare pondere o are puterea maximă garantată a turbinei și abia apoi prețul. Atribuirea contractului se va face în urma unei proceduri competitive cu negociere. Ofertele pot fi depuse până la 1 octombrie.
Hidrocentrala Brădișor are o putere instalată de proiect de 115 MW, în două turbine Frances și este amplasată pe râul Lotru, în județul Vâlcea. Centrala este functională din 1982.
Hidroelectrica a mai lansat și în trecut licitația de retehnologizare a centralei Brădișor.în noiembrie 2023. Contractul avea o valoare estimată de Hidroelectrica la 75,4 milioane de euro. Procedura a fost oficial anulată la începutul acestui an, pentru că nu a fost depusă nicio ofertă