Acest caz de cercetare aprofundată a fost declanșat în urma indiciilor furnizate de firma Prăvălia D Art SRL, care a pus la dispoziția autorității de concurență documente ce sugerează posibile practici comerciale neloiale, interzise de lege, cum ar fi depășirea termenelor de plată stabilite prin contract și modificarea unilaterală a clauzelor contractuale de către Profi Rom Food SRL, spune instituția.
„Ne-am intensificat activitatea în domeniul concurenței neloiale utilizând noile instrumente pe care le avem la dispoziție, cu scopul protejării firmelor mici în fața partenerii lor comerciali mai mari, care, fiind mai puternici, pot impune anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor. Până acum nu am avut plângeri oficiale din partea producătorilor care să vizeze comportamentul comercianților. Sperăm ca odată cu acest prim caz să încurajăm firmele românești să vină către noi dacă consideră că este încălcată legislația care reglementează relația dintre comercianți și furnizori”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
„Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurență neloială. Efectuarea inspecțiilor nu reprezintă o antepronunțare a autorității de concurență în ceea ce privește vinovăția companiei”, mai arată instituția.
Conform legislației, în situația în care se constată încălcări ale practicilor comerciale loiale, Consiliul Concurenței poate sancționa cu amendă de până la 600.000 de lei și poate interzice anumite practici comerciale.
Citeşte şi
De la intrarea în vigoare a Legii 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, autoritatea de concurență a supravegheat punerea în acord a contractelor dintre producători și retaileri cu legea menționată. În prezent, Consiliul Concurenței derulează o analiză cu privire la impactul aplicării legii și a trimis o serie dechestionare pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorii sau furnizorii în relațiile cu retailerii.
Acum două luni, Florin Ioniță, proprietarul și managerul Prăvălia D’Art, o companie care produce deserturi, a reclamat că a înregistrat o pagubă de 300.000 de lei după ce Profi a înterupt abrupt un contract imediat după reînnoire, potrivit unei relatări a Hotnews. Astfel, în decembrie 2023, Profi ar fi prelungit cu încă un an contractul cu firma Prăvălia D Art, ale căror produse le vindea de circa doi ani, dar în februarie 2024 ar fi primit notificarea de reziliere unilaterală a contractului. Omul a spus că, pe baza contractului, a început să comande din timp materia primă, cutiile de baxare, ambalaje, etichete șamd, în vederea onorării contractului care a fost reziliat apoi unilateral de retailer și de aici a venit paguba. Profi a reacționat spunând că 94% din partenerii lor sunt români, dar că spațiul din magazine e limitat și că se fac des evaluări ale cifrelor de vânzâri, iar unele produse pot fi scoase de la raft și înlocuite cu altele.
“In acest scop, in cazul comertului care se adreseaza direct consumatorului final, indiferent ca este vorba de retail modern (retele de magazine, supermarket, hypermarket sau de magazine tip discount) sau retele traditionale (magazine locale) e necesara o revizuire constanta a sortimentului de produse oferite si o adaptare continua la cerintele clientului.
In analizele pe care le realizam, avem in vedere performanta articolului, dar si a furnizorului, dar si reactiile clientilor fata de produse, respectiv felul cum acestea sunt cumparate de catre consumatori.
In urma acestor analize, exista situatii in care furnizorii ale caror articole performeaza obtin o extindere a gamei de produse sau a numarului de magazine in care sunt prezenti, dar si furnizori ale caror produse obtin o performata mai scazuta, pentru care se restrange fie numarul de magazine in care sunt prezenti, fie numarul de articole prezente la raft”, a spus Profi pentru HotNews.
UPDATE: Ce spune Profi
Reprezentanţii Profi dau asigurări că vor coopera pe deplin cu Consiliul Concurenţei, în legătură cu cercetarea aprofundată pe care instituţia o derulează cu privire la presupuse practici comerciale neloiale în relaţia contractuală a companiei cu Prăvălia D’Art SRL.
„Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul şi punctele de lucru ale Profi în legătură cu o investigaţie privind presupuse practici comerciale neloiale în relaţia contractuală cu Prăvălia D’Art SRL.
Investigaţia priveşte relaţia pe care Profi a avut-o cu respectivul furnizor şi în privinţa căreia ne-am mai prezentat public poziţia şi în trecut, ocazie cu care am prezentat toate detaliile şi informaţiile relevante pentru public. În plus, în acord cu principiile şi politicile de guvernanţă ale Profi, menţionăm că am cooperat pe deplin cu reprezentanţii autorităţii cu ocazia derulării inspecţiilor inopinate şi asigurăm autorităţile de întreaga noastră cooperare în legătură cu cercetarea aprofundată pe care o derulează”, se arată într-un comunicat al Profi,