Zonele din București și Brașov unde chiria medie a ajuns la 1000 de euro pe lună. Unde sunt cele mai avantajoase prețuri

Chiria medie unde preţul depăşeşte o mie de euro pe lună pentru închirierea unui apartament se regăseşte în patru zone din România, dintre care trei sunt în Bucureşti, iar una în Braşov, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de un platformă imobiliară.
AGERPRES - Dum, 25 aug. 2024, 11:46
Zonele din București și Brașov unde chiria medie a ajuns la 1000 de euro pe lună. Unde sunt cele mai avantajoase prețuri

Conform datelor centralizate de Imobiliare.ro, la nivel general, preţurile se menţin în mare parte stabile, în prima jumătate a lunii august, faţă de cele solicitate în iulie. Unele scumpiri pot fi observate punctual în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.

Cu toate acestea, specialiştii subliniază faptul că preţul chiriilor s-a majorat, raportat la perioada similară a anului trecut. Astfel, proprietarii au crescut între 7% şi 14% sumele solicitate pentru închirierea de garsoniere în marile oraşe, în timp ce pentru apartamentele cu două camere majorarea a fost cu cel mult 16%, iar pentru apartamentele cu trei camere între 5% şi 17%.

„Piaţa bucureşteană este marcată, în prima jumătate a lunii august, de o relativă stabilitate la nivelul preţurilor solicitate de proprietari pentru închirierea apartamentelor, dacă ne raportăm la evoluţia sa pe parcursul lunii iulie. Majorări ale preţurilor s-au putut observa doar în cazul apartamentelor cu 2 camere. Acest tip de proprietate este, în general, cel mai căutat în rândul chiriaşilor, dar şi cel mai bine reprezentat în totalul ofertei de pe segmentul închirierilor. Discutăm despre un cost mediu cu 20 de euro mai mare de la o lună la alta. Chiriile s-au majorat, însă, cu 13% în cazul garsonierelor şi apartamentelor cu 2 camere faţă de sfârşitul verii trecute. Au avansat într-un ritm mai lent sumele solicitate de proprietari pentru locuinţele mai spaţioase. Creşterea a fost cu 8% pentru apartamentele cu 3 camere. Astfel, un chiriaş trebuie să aloce acum un buget mediu de 350 euro/lună pentru închirierea unei garsoniere, respectiv de 550 euro/lună şi 700 euro/lună în cazul locuinţelor cu 2 şi 3 camere”, se menţionează în raportul de piaţă.

Potrivit sursei citate, cartierul Primăverii din Capitală ocupă primul loc într-un clasament al celor mai scumpe chirii la nivel naţional, cu o medie de 1.500 euro/lună pentru un apartament. Pe locul secund se află zona Aviatorilor – Kiseleff, cu un tarif de 1.250 euro/lună, iar pe poziţia următoare regăsim zona din vecinătatea parcului Herăstrău (actualul Regele Mihai I al României), unde chiriile ajung la 1.150 euro/lună.

La polul opus, în cartiere din sudul oraşului, precum Ferentari şi Giurgiului, chiria medie solicitată pentru apartamente este de doar 350 euro/lună.

În ţară, proprietarii din Braşov au scumpit chiriile, iar sumele solicitate în unele dintre cele mai scumpe zone din oraş rivalizează cu cele cerute de către proprietarii din Bucureşti şi din Cluj-Napoca. În context, Calea Poienii este a patra cea mai scumpă zonă din ţară pentru chiriaşi, după cartiere precum Primăverii, Aviatorilor-Kiseleff sau Herăstrău, toate din Bucureşti, cu o medie de o mie de euro/lună. Tariful depăşeşte cu mult valoarea solicitată în centrul oraşului Cluj-Napoca unde locuinţele se închiriază cu 650 euro/lună.

„Piaţa chiriilor se menţine stabilă în prima jumătate a lunii august în cazul oraşului Constanţa, fiind practicate pe plan local preţuri similare cu cele din iulie. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere este de 301 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu 2 camere chiriaşii achită, în medie, 450 euro/lună. Chiriile cele mai mari sunt cele aferente apartamentelor cu 3 camere. În cazul acestora, un chiriaş trebuie să fie pregătit să plătească circa 600 euro/lună. Cei care şi-au căutat un apartament de închiriat pe Imobiliare.ro în prima jumătate a lunii august şi-au arătat interesul în special pentru locuinţele situate în zona Tomis Nord-Badea Cârţan. Aici pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat din Constanţa, iar preţurile solicitate de proprietari sunt unele destul de accesibile. Plăteşti, în medie, lunar 450 euro. Spre comparaţie, în cele mai scumpe zone – Delfinariu, Faleză Nord şi în centrul oraşului – un chiriaş trebuie să achite 600 euro/lună”, se arată în document.

Analiza de specialitate în ceea ce priveşte piaţa imobiliară autohtonă a cuprins cele mai importante şase centre universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...