Cartel Alfa: Circa 15% din totalul contractelor la nivel naţional sunt încadrate pe salariul minim

Aproximativ 15% din totalul contractelor la nivel naţional sunt încadrate pe salariul minim, dintr-un total de 6,66 de milioane de contracte, în scădere faţă de anul anterior când ponderea acestor contracte era de 26%, se menţionează într-o analiză a tendinţelor sectoriale, publicată marţi de Confederaţia Naţională Sindicala "Cartel Alfa", transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 aug. 2024, 20:38
Cartel Alfa: Circa 15% din totalul contractelor la nivel naţional sunt încadrate pe salariul minim

Astfel, în 2024 erau înregistrate 1,029 de milioane de contracte pe salariul minim, în scădere cu 42,1% faţă de anul precedent.

Conform sursei citate, numărul contractelor pe salariul minim este raportat la mai 2024, iar numărul total al contractelor la august 2024, conform ultimelor date furnizate de Inspecţia Muncii.

Reprezentanţii Cartel Alfa susţin că din 2019 există salarii minime diferenţiate pentru cei cu studii superioare (întrerupte în 2021), agricultură şi construcţii. „În perioada 2019 – 2021 a existat un salariul de bază minim pentru personalul încadrat în funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare. Valoarea era de 2.350 de lei”, se precizează în document.

În ceea ce priveşte efectul OUG 142/2021, numărul contractelor individuale de muncă pe salariul minim de bază s-a înjumătăţit faţă de anul trecut.

OUG 142/2021 a modificat prevederile Codului Muncii privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Astfel, în cazul contractelor individuale de muncă încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară s-a acordat pentru o perioadă de maxim 24 de luni de la momentul încheierii contractului. După expirarea perioadei de 24 de luni, salariatul a fost plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară.

În agricultură şi domeniul alimentar, numărul contractelor individuale de muncă pe salariul minim s-a micşorat în acest an cu 39,1%, rezultând o scădere de 18.000, până la 28.600. De asemenea, în construcţii, numărul acestor contracte plătite cu salariul minim s-a micşorat cu 14,3%, în scădere cu 31.000, până la 188.020. În 2024, în HORECA, numărul contractelor individuale de muncă cu salariul minim a scăzut cu 38.000, la 76.800.

„Sectoarele de activitate care au fost cel mai afectate de OUG 142/2021: aproximativ 200.000 de CIM-uri (contracte individuale de muncă, n.r.) din Comerţ au fost modificate”, arată analiza.

Astfel, numărul de contracte încadrate pe salariul minim pe economie a scăzut cu 53,3% în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu 48,5% în industria prelucrătoare şi cu 39,7% în transport şi depozitare.

Conform aceleiaşi analize, în 2024 salariul minim brut pe economie este 3.700 de lei, aproape dublu (+94,7%) faţă de 2018, când era 1.900 de lei.

„În 2024 salariul mediu este de 7.725 de lei, iar salariul minim (3.700 de lei) se menţine aproape de 50% din valoarea acestuia. Dacă salariul minim ar fi 50% din cel mediu brut, în 2024 ar creşte cu 163 de lei, iar în 2027 ar ajunge la 4.731 de lei”, se mai precizează în document.

Organizaţia sindicală citează date de la Inspecţia Muncii, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (prognoza primăvară 2024).

„Această prezentare a fost pregătită pentru Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi reflectă opinia autorilor. Acest material nu reprezintă poziţia CE sau a Guvernului României, care nu poartă răspunderea modului în care informaţia conţinută în acest comunicat ar putea fi utilizată”, se menţionează în document.

Sursa foto: Facebook.com/cnscartelalfa

Te-ar mai putea interesa și
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut amenzile date de Consiliul Concurenței în 2019
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora România și patru dintre furnizorii acestora, amendați de Consiliul Concurenței pentru fixarea......
MOL a semnat înţelegere de cooperare cu Kazmunaygas pentru a explora împreună oportunităţi în sectorul de petrol, gaze şi petrochimie
MOL a semnat înţelegere de cooperare cu Kazmunaygas pentru a explora împreună oportunităţi în sectorul de petrol, ...
Grupul MOL şi compania naţională kazahă de petrol şi gaze KazMunayGas (KMG) au semnat o înţelegere de cooperare pentru ...
Călătorii unui tren care s-a defectat pe ruta București – Pitești, preluați de alt tren
Călătorii unui tren care s-a defectat pe ruta București – Pitești, preluați de alt tren
Pasagerii unui tren CFR Călători care circula joi pe ruta București - Pitești urmează să fie preluați de un tren de ...
Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif de la Curtea Penală Internaţională. Ce reacţie a venit din Israel
Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif de la Curtea Penală Internaţională. Ce reacţie a venit din Israel
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin ...