Transportatorii feroviari solicită şi ei returnarea parţială a noii accize la carburanţi

Transportatorii feroviari susţin că sunt discriminaţi în faţa celor rutieri în demersurile Guvernului de a sprijini acest sector în urma efectelor negative ale noii accize la carburanţi, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România.
Economica.net - mie, 02 apr. 2014, 11:23
Transportatorii feroviari solicită şi ei returnarea parţială a noii accize la carburanţi

‘Începând cu data de 1 aprilie 2014, conform Codului Fiscal, s-a introdus o nouă taxă pentru produsele petroliere în cuantum de 7 eurocenţi, taxă ce va afecta semnificativ preţurile a tot ceea ce înseamnă transporturi, afectând grav competitivitatea în domeniu. Unul din sectoarele de transport afectate va fi transportul feroviar atât de mărfuri cât şi de persoane. Discriminarea evidentă dintre transportul feroviar şi cel auto este amplificată de perceperea taxei de drum care din anul 2005 a fost introdusă în acciza pentru motorina utilizată de locomotivele transportatorilor feroviari. Indirect prin plata acestei accize sistemul de transport feroviar a ajutat la construirea şi modernizarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale care sunt folosite de principalul concurent – transportul auto’, se arată în comunicat.

Transportatorii feroviari arată că, în pregătirea introducerii acestei noi taxe, au avut loc întâlniri între factorii de decizie politici şi reprezentanţi ai transportatorilor pentru a încerca reducerea impactului negativ al acestei taxe şi returnarea acesteia parţial sau total pentru a nu influenţa costurile cu transportul.

‘Din păcate, la aceste întâlniri nu au fost invitaţi şi transportatorii feroviari, probabil pentru că în mai multe rânduri am încercat şi am făcut demersuri către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Transporturilor legate de această taxă care de fapt în mod evident avantajează transportatorul auto. În România, se uită de faptul că transportul feroviar are o istorie, este un transport sigur şi ecologic şi de asemenea Cartea Albă a transporturilor elaborată de UE menţionează că în următorii ani, 20% din transportul de marfă trebuie să fie preluat de modurile de transport ecologice (feroviar şi naval)’, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că, în ţări din Uniunea Europeană, această taxă este returnată sau nu se percepe operatorilor de transport feroviar, iar în unele ţări care încurajează transporturile ecologice se impun taxe suplimentare pentru traficul auto (cel mai recent caz este cel al Ungariei care a introdus această taxă de la 1 martie 2014).

‘Aflăm cu surprindere că deja s-au făcut demersuri pentru returnarea parţială a taxei pe carburant numai pentru transportatorii rutieri nu şi pentru cei feroviari, fapt grav care intervine nepermis în competiţia directă între modurile de transport într-un mod discriminatoriu. De asemenea, se fac demersuri pentru returnarea unei valori de 1,8 lei pe litru din valoarea accizei (după cum a anunţat Ministerul Agriculturii) pentru motorina utilizată în agricultură’, precizează comunicatul.

Potrivit documentului, transportul feroviar de mărfuri are un impact major în economia naţională deoarece este considerat un mod de transport strategic, iar permanenta marginalizare a acestuia şi respectiv lipsa finanţării pentru calea ferată poate avea efecte nebănuite.

‘În contextul actual al discriminării modului de transport, prin returnarea taxei numai pentru combustibilii utilizaţi în transportul rutier, nu se realizează altceva decât să se creeze o disproporţie şi mai mare între modurile de transport feroviar şi auto. Ne exprimăm speranţa că Guvernul, Ministerele Transporturilor şi cel al Finanţelor vor lua toate măsurile necesare pentru că transportul feroviar să fie tratat în mod nediscriminatoriu faţă de cel auto aşa încât să poată să-şi aducă aportul la potenţialul maxim, pentru dezvoltarea economiei’, se adaugă în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...