Allianz Țiriac, despre RCA: Prima medie a rămas aproape aceeași, dauna medie a urcat cu 20%. Plăți în creștere cu 35% pentru companie, în 2024

Allianz Țiriac, a doua cea mai mare societate de asigurări după Primele Brute Subscrise și prima ca profit, și-a anunțat rezultate la șase luni. Compania remarcă o creștere substanțială a plăților brute, inclusiv pe zona RCA, acolo unde a decis să intre mai puternic în urmă cu peste 2 ani.
Şerban Buşcu - mie, 28 aug. 2024, 11:14
Allianz Țiriac, despre RCA: Prima medie a rămas aproape aceeași, dauna medie a urcat cu 20%. Plăți în creștere cu 35% pentru companie, în 2024

„În an aniversar, Allianz-Țiriac Asigurări continuă traiectoria de creștere a contribuției sale în economia românească, sprijinul concret oferit oamenilor și companiilor din România depășind 1,2 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2024.”, anunță un comunicat de presă.

Cheltuiala totală cu daunele brute s-a majorat cu 35% în primul semestru din 2024 față de aceeași perioadă a anului trecut, iar ritmul său de creștere este de cinci ori mai mare decât ritmul de creștere al primelor brute subscrise.

Din cheltuiala totală cu daunele brute de 1,2 miliarde de lei, mai mult de 725 milioane de lei s-au întors la asigurați prin despăgubirile plătite, 53 de milioane lei au reprezentat maturități și răscumpărări plătite, în timp ce peste 460 de milioane de lei au fost direcționate în rezerve de daună (pentru daune avizate și neavizate), care garantează plățile viitoare, conform angajamentelor asumate.

„Misiunea noastră este clară: oferim sprijin și încredere atunci când apar dificultăți. Fie că vorbim despre probleme de sănătate, incendii, furtuni care afectează locuințele, avarii ale mașinilor și multe altele, asigurații noștri știu că se pot baza pe noi pentru a reconstrui împreună. Cifrele de la jumătatea anului în care aniversăm 3 decenii de prezență în România confirmă că ne îndeplinim cu succes misiunea și ne dau încredere că vom încheia anul 2024 cu cele mai bune rezultate și cu cea mai mare contribuție la susținerea românilor și României. Mulțumim celor 1,6 milioane de clienți, partenerilor și colegilor noștri, care, prin perseverență și dedicare fac performanță în asigurări”, a declarat Virgil Șoncutean(foto), CEO Allianz-Țiriac Asigurări.

Citește și: EXCLUSIV: Firma fondată de Ion Țiriac face istorie. CEO Allianz Țiriac: 100 de milioane de euro profit în 2024, afaceri de 1 miliard și locul doi regional pe termen mediu. Pariu pe online, pe viață și pe sănătate, cu vânt în pupa dinspre RCA

Primele brute subscrise au ajuns la 1,8 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2024, cu 7% mai mult față de aceeași perioadă din 2023. Asigurările de viață au avut cel mai mare ritm de creștere, fiind la jumătatea anului linia cea mai dinamică din portofoliul Allianz-Țiriac. Subscrierile din asigurări de viață s-au majorat cu 22% față de aceeași perioadă din 2023, confirmând că atenția sporită atât în zona de produse și servicii, cât și în ceea ce privește distribuția este modul prin care asigurătorii pot contribui la susținerea creșterii pe liniile facultative.

Asigurările de sănătate și cele pentru locuințe completează podiumul creșterilor în termeni de subscrieri, cu un avans de aproximativ 16%, respectiv 12% în primul semestru din 2024.

Pe linia asigurărilor auto, subscrierile au avansat cu 6%, un ritm de creștere așteptat în primul an post-redistribuția pieței în urma falimentelor din piața RCA. La nivelul portofoliului Allianz-Țiriac, prima medie RCA din primul semestru din 2024 a fost comparabilă cu cea înregistrată în aceeași perioadă din 2023, în timp ce dauna medie a crescut cu aproximativ 20% în același interval. Față de primul semestru din 2022, dauna medie RCA la nivelul Allianz-Țiriac s-a majorat cu 40%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ţărilor mai sărace de a combate schimbările climatice , adăugând......
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, ...