Reacție târzie dar foarte vehementă din partea lanțului de librării Cărturești la declarațiile șefului Consiliului Concurenței Bogdan Chirițoiu, pe care-l acuză de minciună și abuz

La șase zile după ce Consiliul Concurenței a anunțat că a amendat mai multe edituri și lanțuri de librării pentru o înțelegere anticoncurențială împotriva bibliotecii Bookster cu suma totală de 5,967 de milioane de lei (22 august), lanțul de librării Cărturești a transmis un drept la replică împotriva declarațiilor făcute în aceeași zi de președintele insitutției Bogdan Chirițoiu. Precizăm că dintre companiile amendate cu acest prilej, cea mai mare amendă, de 3,98 de milioane de lei, a primit-o compania Direct Client Services SRL (Librăriile Cărtureşti).
Cristian Negrei - mie, 28 aug. 2024, 18:27
Reacție târzie dar foarte vehementă din partea lanțului de librării Cărturești la declarațiile șefului Consiliului Concurenței Bogdan Chirițoiu, pe care-l acuză de minciună și abuz

Mai jos redăm integral reacția Librărilor Cărturești, urmând ca după aceea să prezentăm și o parte din declarațiile lui Chirițoiu și detalii despre caz.

„Declarațiile Consiliului Concurenței și ale domnului Bogdan Chirițoiu sunt false, lipsite de substanță și de probe care să le susțină. În acest sens, Cărturești a prezentat dovezi în cadrul raportului de investigație, însă acestea au fost ignorate în mod nejustificat, iar acum compania este denigrată în spațiul public prin declarațiile false sau trunchiate ale instituției. Asistăm la un abuz greu de conceput.

Contrar a ceea ce susține Consiliul Concurenței, Cărturești nu a avut nicio pretenție de la Bookster, nu a fost parte din procesul intentat de către edituri și Asociația Editorilor din România împotriva Bookster, nu a fost consultat în această privință, nu a asistat în vreun fel acest demers și nu a avut cunoștință de el până la momentul în care a devenit public. Cărturești nu a participat la vreuna din presupusele întâlniri, discuții sau înțelegeri în legătură cu Bookster, nu și-a coordonat acțiunile cu niciun alt jucător de pe piața de carte și nu a participat la nicio activitate de tip boicot. Valorile în care crede și pe care le promovează Cărturești încurajează concurența și un ecosistem sănătos în piața de carte și, evident, respectarea drepturilor de autor, care guvernează activitatea tuturor actorilor din această piață.

Pe de altă parte, este de semnalat contradicția dintre practicile Consiliului Concurenței și afirmațiile domnului Chirițoiu, care declară că principala cale de acțiune este adresarea în instanță, în timp ce instituția pe care domnia sa o conduce a incriminat acest demers în Raportul Investigației, stabilind ulterior decizia de amendare a celor șase edituri și librării. Acționarea în instanță nu înseamnă altceva decât o exercitare a dreptului de liber acces la justiție prevăzut în Constituție, iar incriminarea demersului de către Consiliul Concurenței este profund îngrijorătoare.
Trebuie clarificat un lucru esențial pe care Consiliul Concurenței îl ignoră voit, inducând astfel în eroare și opinia publică atunci când vorbește despre așa-zisul boicot: odată notificată inexistența unor acorduri privind drepturile de autor, continuarea vânzărilor poate atrage răspunderea, inclusiv penală, a tuturor persoanelor implicate în lanțul comercial.

În aceste condiții, orice distribuitor are libertatea deplină de a decide în mod individual dacă poate continua sau nu livrările. Iar concluzia contrară susținută de către Consiliul Concurenței nu doar că e lipsită de temei faptic și juridic, ba chiar penalizează societățile precum Cărturești care respectă pe deplin prevederile legislației drepturilor de autor.

Despre Cărturești se menționează că a primit cea mai mare sancțiune. Precizăm, însă, că amenzile aplicate de Consiliul Concurenței sunt calculate procentual din cifra de afaceri a fiecărei companii sancționate. Cărturești operează peste 50 de librării fizice și una online, desfășoară activități de distribuție (inclusiv în supermarketuri) și exportă în Republica Moldova, toate acestea contribuind la cifra sa de afaceri.

Consiliul Concurenței îndeamnă editurile și librăriile să-și dovedească nevinovăția în instanță, însă este bine cunoscut faptul că un proces de genul acesta poate dura ani de zile, timp în care opinia publică este dezinformată. În plus, Cărturești nu a recurs la posibilitatea de reducere semnificativă a amenzii prin «recunoașterea» faptelor, menționată de domnul Chirițoiu în comunicatul său, întrucât nu poate recunoaște ceva de care nu este vinovat.

Cărturești își ia deciziile în mod autonom, conform propriilor convingeri etice și valori, respectând legislația în vigoare, precum și munca autorilor, traducătorilor, ilustratorilor, redactorilor și a tuturor celor care depun eforturi pentru apariția și promovarea unei cărți. Considerăm, de altfel, că aceste convingeri și valori sunt împărtășite de toți cititorii.

Ca să-l parafrazăm pe Ray Bradbury, nu e nevoie să arzi cărțile pentru a distruge o cultură, e suficient să-i descurajezi pe cei care le fac posibile.”

 

Ce a spus Chirițoiu

În data de 22 august, Bogdan Chirițoiu a făcut următoarele declarații referitoare la amenda impusă editurilor și lanțurilor de librării, ca urmare a sesizării depuse de Asociaţia Educaţie pentru Toţi Copiii, fostul proprietar al bibliotecii Bookster.

„E un subiect important şi delicat în acelaşi timp. Aş spune, în primul rând, că e lucru foarte bun ca oamenii să citească. Nu e treaba Consiliului Concurentei să se amestece în subiectul acesta privind modul în care au oamenii acces la carte, prin cărţi pe care le cumpără sau prin cărţi pe care le împrumută. Este adevărat că există un conflict între edituri şi librării, pe de o parte, şi Bookster, de cealaltă parte, referitor la plăţile pe care ar trebui să le facă Bookster pentru că împrumută cărţi achiziţionate de la librării sau de la edituri. Dar este un conflict de natură financiară care trebuie tranşat în cel mai rău caz în instanţă. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie între cele două părţi, dacă nu poate fi lămurită situaţia de instituţiile culturale, atunci pot să recurgă la instanţă. Şi nu e o problemă în care Consiliul Concurenţei să se poate implica sau asupra căreia să se pronunţe. Noi am ajuns să amendăm cele şase edituri şi librării, plus asociaţia lor, pentru că, împreună, coordonat, având acest conflict cu Bookster, au limitat accesul la carte al lui Bookster. Ori n-au voie să facă asta, conform Legii concurenţei”, a explicat Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

El a subliniat că nu pot companiile „să ia legea în propriile mâini” şi să aplice sancţiuni asupra lui Bookster şi să încalce astfel Legea concurenţei.

„În cazul în care companiile au o pretenţie justificată împotriva lui Bookster există instanţele care pot să stabilească acest lucru. Dar nu pot companiile, cu de la sine putere, să preia acest rol pe care îl au instituţiile publice de a sancţiona Bookster, să ia legea în propriile mâini şi să aplice ele sancţiuni asupra lui Bookster. (…) Este un litigiu comercial între ei şi nu e treaba noastră să ne pronunţăm asupra lui. Instanţa de judecată se poate pronunţa dacă Bookster trebuie să le plătească mai mult decât plăteşte acum pentru dreptul de autor. Nu e un subiect pe care noi să ne pronunţăm. Ce spunem noi este că, indiferent dacă au sau nu dreptate editurile şi librăriile în faţa lui Bookster, modul de a-şi susţine pretenţiile e prin căile legale, nu prin acţiuni care încalcă Legea concurenţei”, a punctat preşedintele autorităţii de concurenţă.

Bogdan Chiriţoiu a recunoscut că sancţiunile sunt severe, dar a precizat că s-a avut în vedere să nu fie afectată viabilitatea companiilor respective.

„Sancţiunile sunt desigur severe şi e normal să fie aşa când se încalcă Legea concurenţei. În acelaşi timp, am fost atenţi să nu afectăm viabilitatea companiilor respective. Ar fi împotriva sensului Legii concurenţei să ajungem ca, datorită sancţiunilor, să avem mai puţină concurenţa în piaţă. Repet, sancţiunile sunt severe, dar nu atât de severe încât să pericliteze existenţa actorilor în piaţă. O să dau un exemplu: este o amendă care reprezintă jumătate din profitul pe anul anterior. Evident că să pierzi jumătate din profitul dintr-un an e o sancţiune importantă, dar totuşi rămâi pe profit, nu treci pe pierdere, nu îţi e afectată viabilitatea”, a mai spus preşedintele Consiliul Concurenţei.

 

Detalii espre caz

Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii active pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro (5,967 milioane de lei) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială.

Cea mai mare amendă, de peste 3,98 de milioane de lei, a primit-o Direct Client Services SRL (Librăriile Cărtureşti), urmată de Librăriile Humanitas S.A (582.362 de lei), Curtea Veche Publishing SRL (422.220 de lei), Humanitas S.A. (365.718 de lei), Nemira Publishing House SRL (324.636 de lei) şi Publica Com SRL (174.677 de lei).

De asemenea, Asociaţia Editorilor din România a fost sancţionată cu suma de 115.696 de lei.

„Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. Bookster achiziţiona cărţi de la edituri şi librării, care apoi erau puse la dispoziţia abonaţilor în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor. Editurile şi Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activităţile desfăşurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice şi că aceasta nu respectă regulile de pe piaţa furnizării de carte şi nu plăteşte suficient pentru drepturile de autor”, a precizat pe 22 august instituţia.

Investigaţia a fost declanşată ca urmare a plângerii înaintate de Asociaţia Educaţie pentru Toţi Copiii, în calitate de deţinătoare a bibliotecii Bookster.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...