Inflaţia în zona euro este la cel mai mic nivel din ultimii trei ani

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în luna august la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, iar, în paralel, rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din istorie, ceea ce constituie noi argumente pentru Banca Centrală Europeană să reducă, din nou, dobânzile în luna septembrie, informează AFP.
AGERPRES - vin, 30 aug. 2024, 12:50
Inflaţia în zona euro este la cel mai mic nivel din ultimii trei ani

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 2,2% în luna august 2024, de la un nivel de 2,6% în iulie. Inflaţia în zona euro se apropie astfel de ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană.

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut şi ea până la 2,8% în august, de la 2,9% în iulie, în linie cu estimările analiştilor. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Încetinirea inflaţiei în zona euro se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o scădere de 3%, în luna august, după un avans de 1,2% în iulie. În schimb, preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 4,2%, după un avans de 4% în iulie.

Tot vineri, Eurostat a dat publicităţii o serie de date care arată că rata şomajului în zona euro s-a redus uşor în luna iulie, până la 6,4%, de la un nivel de 6,5% înregistrat în lunile aprilie, mai şi iunie. În pofida unui context de creştere economică slabă, rata şomajului este la cel mai redus nivel înregistrat de la debutul publicării datelor statistice de către Eurostat, în luna aprilie 1998.

Situaţia este similară în Uniunea Europeană, unde rata şomajului a rămas stabilă la 6%, cel mai mic nivel din istorie.

Şomajul este în scădere în Europa începând de la mijlocul lui 2021, graţie relansării economice solide post-Covid care a urmat unei recesiuni istorice. În pofida stagnării activităţii economice în zona euro, începând de la finele lui 2022, ca urmare a consecinţelor războiului din Ucraina şi exploziei inflaţiei, rata şomajului a continuat să scadă pentru a se stabiliza începând din primăvara lui 2023 la un nivel fără precedent în ultimul sfert de secol.

În cifre absolute, 13,11 milioane de persoane din UE erau în şomaj în luna iulie, dintre care 10,99 milioane în ţările care fac parte din zona euro. În rândul statelor membre, cele mai scăzute rate ale şomajului au fost înregistrate în Cehia (2,7%) şi Polonia (2,9%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului se înregistrează în Spania (11,5%) şi Grecia (9,9%).

Scăderea inflaţiei şi a şomajului oferă noi argumente oficialilor BCE să adopte o nouă reducere a dobânzii de referinţă în luna septembrie. Majoritatea observatorilor se aşteaptă ca gardienii euro să reducă costul creditului la următoarea lor reuniune, care este programată pentru data de 12 septembrie. Dezbaterile se concentrează asupra unei alte posibile reduceri în octombrie, date fiind moderarea presiunilor pe partea de preţuri, ritmul redus al creşterii economice şi situaţia de pe piaţa muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...