ANPC a amendat cu 63.000 de lei hotelul Delta din Jupiter și a închis temporar bucătăria unității

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat cu 63.000 de lei hotelul Delta din staţiunea Jupiter şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în blocul alimentar, până la remedierea deficienţelor, informează sâmbătă autoritatea de control, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 31 aug. 2024, 11:05
ANPC a amendat cu 63.000 de lei hotelul Delta din Jupiter și a închis temporar bucătăria unității

Conform sursei citate, ANPC a desfăşurat o acţiune de control operativ în 29 august, în cadrul Comandamentului Litoral 2024, la Hotel Delta, din staţiunea Jupiter administrată de operatorul economic Delta Aurora SA.

În urma constatării abaterilor de la legislaţia în domeniu, comisarii ANPC au dispus, de asemenea, remedierea deficienţelor de informare în termen de maximum 30 de zile şi au propus emiterea deciziei de încetare a practicilor comerciale înşelătoare privind informarea consumatorilor.

„Din păcate comisarii ANPC întâlnesc şi astfel de situaţii în cadrul controalelor. Chiar dacă au fost consiliaţi, unii operatori economici continuă să ignore prevederile legii, motiv pentru care suntem nevoiţi să luăm măsura opririi activităţii, menită să preîntâmpine punerea în pericol a consumatorilor”, a afirmat Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC.

ANPC menţionează printre neregulile constatate: folosirea unor produse nesigure, respectiv materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită, utilizarea unor materii prime cu stare termică modificată, contrar impunerii producătorilor, depozitarea direct pe paviment a produselor alimentare şi materiilor prime.

Totodată, comisarii ANPC au constat prestarea unor servicii ce pot pune în pericol viaţa, siguranţa sau sănătatea consumatorilor prin utilizarea unor agregate frigorifice insalubre, destinate băuturilor îmbuteliate in care se depozitau materii prime si alimente, echipamente frigorifice cu deficienţe de structură (cheder şi rafturi cu urme pregnante de rugină), utilizarea unui spaţiu insalubru destinat depozitării legumelor şi fructelor utilizate în procesul tehnologic al blocului alimentar, utilizarea, la bar, a unor materii prime ce conţin, ca ingredient, E129 „Rosu Allura”, fără a informa consumatorii asupra riscurilor de sănătate.

Pe lista de nereguli se menţionează folosirea unor practici comerciale înşelătoare prin informarea intenţionat eronată a compoziţiei şi ingredientelor preparatelor finite destinate consumatorilor, precum şi condiţii tehnice improprii, respectiv deficienţe de structură ale pavimentului şi ale pereţilor în 2 din camerele de cazare ale unităţii, verificate prin sondaj, neetichetarea conformă a amperajului aparatelor de curent electric din unităţile de cazare verificate.

De asemenea, ANPC a constat şi lipsa informării consumatorilor, în spaţiile de cazare, şi a mapelor de servicii gratuite şi contracost, conform clasificarii unităţii de cazare de 3 stele.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...