Polonia vrea să poată doborî rachete ruseşti în timp ce acestea se află deasupra Ucrainei

Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a declarat că Varşovia ar trebui să aibă dreptul de a doborî rachetele ruseşti care îi ameninţă teritoriul în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian al Ucrainei, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 02 sept. 2024, 14:22
Polonia vrea să poată doborî rachete ruseşti în timp ce acestea se află deasupra Ucrainei

Declaraţiile şefului diplomaţiei poloneze, publicate luni în Financial Times (FT), survin la o săptămână după ce un „aparat de zbor” – probabil o dronă rusă de origine iraniană Shahed – a pătruns pe teritoriul Poloniei, ţară membră NATO şi aliat al Kievului, în momentul atacurilor masive ruseşti din Ucraina vecină, scrie Agerpres.

Dispărută de pe radar, drona nu a fost încă găsită. Cel puţin alte două cazuri de rachete ruseşti care au intrat pe teritoriul polonez au fost raportate în trecut de Varşovia.

Luni, în urma unui nou val de atacuri masive ale Rusiei împotriva Ucrainei, forţele aeriene poloneze şi-au ridicat din nou avioanele de la sol.

„A fi membru NATO nu înlocuieşte responsabilitatea fiecărei ţări de a-şi proteja propriul spaţiu aerian – este datoria noastră constituţională”, a declarat Sikorski pentru FT.

„Sunt de părere că, atunci când rachete ostile sunt pe punctul să intre în spaţiul nostru aerian, ar fi legitim să ne apărăm, deoarece odată ce au intrat în spaţiul nostru aerian, riscul ca resturile să rănească pe cineva creşte”, a mai spus el.

În opinia şefului diplomaţiei poloneze, Kievul este în favoarea unor astfel de operaţiuni. „Ucrainenii ne-au spus: sunteţi bineveniţi”, a mai spus el pentru FT.

Radoslaw Sikorski a discutat în martie acest subiect cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, însă, potrivit unui important oficial al organizaţiei, acesta din urma „i-a reamintit că NATO şi-a sporit considerabil vigilenţa şi şi-a întărit poziţiile pe flancul estic al Alianţa, în special în Polonia”.

NATO se teme că o astfel de măsură ar putea conduce la o mai mare implicare a Alianţei în războiul ruso-ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...