Update: Bilanțul a ajuns la 49 de morți și 219 răniți. Ucraina – Cel puţin 41 de morţi şi 180 de răniţi într-un atac rus în oraşul Poltava, spune Zelenski

Update: Cel puţin 49 de persoane au fost ucise şi 219 rănite marţi într-un atac rus cu rachete asupra oraşului Poltava, în centrul Ucrainei, care a distrus parţial un institut militar, potrivit unui nou bilanţ anunţat de autorităţile ţării, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 03 sept. 2024, 15:38
Update: Bilanțul a ajuns la 49 de morți și 219 răniți. Ucraina - Cel puţin 41 de morţi şi 180 de răniţi într-un atac rus în oraşul Poltava, spune Zelenski

„Patruzeci şi nouă de persoane au fost ucise şi 219 rănite”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Dmitro Lazutkin la televiziune.

Guvernatorul regional Filip Pronin a vorbit despre acelaşi bilanţ, adăugând că „până la 18 persoane s-ar putea găsi sub dărâmături”.

Bloggeri militari ucraineni şi responsabili ai statului au criticat dur comandamentul militar după acest atac foarte sângeros care a vizat, potrivit lor, un grup de soldaţi adunaţi în acelaşi loc în urma unui anunţ de pe site-ul de internet al institutului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că două rachete balistice au lovit „un institut de învăţământ şi un spital vecin” la Poltava.

„Una dintre clădirile Institutului de comunicaţii a fost parţial distrusă”, a postat el pe Telegram, precizând că există persoane care se află sub dărâmături.

Institutul a fost înfiinţat în anii 1960 şi forma specialişti în telecomunicaţii militare.

Știrea inițială

Cel puţin 41 de persoane au fost ucise şi 180 rănite într-un tir rus cu rachetă care a vizat un institut militar în oraşul Poltava, în centrul Ucrainei, a anunţat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit lui Volodimir Zelenski, două rachete balistice au lovit „o instituţie de învăţământ şi un spital din vecinătate”.

„Una dintre clădirile Institutului de comunicaţii a fost parţial distrusă”, a postat el pe Telegram, precizând că există persoane care se află sub dărâmături, scrie Agerpres.

„Peste 180 de persoane au fost rănite. Din nefericire, există mulţi morţi. La ora actuală, s-a pronunţat decesul în cazul a 41 de persoane”, a adăugat Zelenski.

Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, lovitura a avut loc la foarte scurt timp după declanşarea alertei antiaeriene. „Oamenii au fost surprinşi în timp ce evacuau clădirea spre adăpostul subteran”, a explicat el.

„Datorită muncii coordonate a salvatorilor şi medicilor, 25 de persoane au fost salvate, dintre care 11 au putut fi scoase de sub dărâmături. Salvatorii îşi continuă munca”, a adăugat ministerul.

Bloggeri militari ucraineni au afirmat la rândul lor că rachetele au vizat o ceremonie militară oficială care se desfăşura în aer liber.

Deputata Mariana Bezugla, membră a Comisiei de apărare a Parlamentului şi foarte critică faţă de comandamentul militar ucrainean, şi-a exprimat regretul pe Telegram că niciun ofiţer de rang înalt nu a fost pedepsit pentru că a pus în pericol grupuri de militari în cursul unor incidente similare în trecut.

„Tragediile se repetă. Când va înceta acest lucru?”, s-a întrebat ea.

Preşedintele ucrainean a spus că a ordonat „o anchetă completă şi rapidă” asupra circumstanţelor care au permis acest atac rus.

De asemenea, el a promis să tragă Rusia la răspundere şi încă o dată a făcut apel la aliaţii occidentali ai Kievului să livreze de urgenţă mai multe sisteme de apărare antiaeriană şi să permită Ucrainei să lovească în profunzimea teritoriului rus cu rachetele cu rază lungă de acţiune care i-au fost furnizate.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...