Comisarul german pentru migraţie propune aplicarea planului de deportare în Rwanda a migranţilor

Comisarul pentru migraţie al Germaniei, Joachim Stamp, a propus deportarea în Rwanda a migranţilor care sosesc ilegal în Uniunea Europeană pe la graniţa cu Belarus, în contextul în care Berlinul ia în considerare măsuri de limitare a sosirii de refugiaţi, transmite joi Reuters.
AGERPRES - joi, 05 sept. 2024, 10:52
Comisarul german pentru migraţie propune aplicarea planului de deportare în Rwanda a migranţilor

Propunerea vine pe fondul presiunii în creştere la care este supus guvernul de coaliţie german de a restricţiona migraţia ilegală în urma unui atac mortal cu cuţit la Solingen, cu legături cu Statul Islamic, incident care a alimentat opoziţia de dreapta şi criticile faţă de politicile Berlinului în domeniul migraţiei.

Joachim Stamp, reprezentantul special german pentru acorduri de migraţie, a declarat că UE ar putea să utilizeze facilităţile actuale de azil din Rwanda, care au fost gândite iniţial pentru planul din 2022 al Marii Britanii de a trimite în statul est-african migranţi fără statut legal. Planul britanic a fost abandonat de noul guvern al lui Keir Starmer în iulie.

Conform propunerii lui Joachim Stamp, procedurile de azil în Rwanda ar fi întreprinse sub supervizarea Naţiunilor Unite.

‘În prezent nu avem niciun stat terţ care a venit în întâmpinare, cu excepţia Rwandei’, a declarat el la un podcast al Table Media, publicat joi.

Stamp, membru al partidului liberal FDP din coaliţia de guvernare şi a cărui funcţie este încadrată în Ministerul de Interne, a spus că modelul i-ar viza în mod precis pe refugiaţii care intră pe la graniţele de est ale UE.

‘Sugestia mea ar fi să ne concentrăm pe acest grup. Este vorba despre aproximativ 10.000 de persoane pe an’, a explicat el, respingând propuneri ale opoziţiei conservatoare ca acest model să li se aplice tuturor refugiaţilor.

Stamp a mai spus că Rwanda şi-a exprimat în mod public disponibilitatea de a continua implementarea modelului.

În plus, el a sugerat eliminarea aşa-numitului ‘element de conexiune’ din noul Sistem European Comun de Azil (CEAS), care prevede în prezent ca procedurile externe de azil să fie întreprinse în ţări unde solicitantul de azil are o conexiune socială.

Uniunea Europeana a convenit în decembrie noi reguli pentru a gestiona sosirile nereglementate de solicitanţi de azil şi migranţi, după aproape un deceniu de dispute pe acest subiect. Acordul ar putea intra deplin în vigoare spre sfârşitul lui 2025

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...