Președintele Mexicului Lopez Obrador avertizează Curtea Supremă cu privire la posibila blocare a reformei judiciare dorite de el. Judecătorii ar urma să fie aleși prin vot popular

Preşedintele în exerciţiu al Mexicului, Andrés Manuel Lopez Obrador (AMLO), a avertizat vineri Curtea Supremă împotriva blocării controversatei sale reforme judiciare, afirmând că ar fi o "încălcare flagrantă" a Constituţiei, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 07 sept. 2024, 11:25
Președintele Mexicului Lopez Obrador avertizează Curtea Supremă cu privire la posibila blocare a reformei judiciare dorite de el. Judecătorii ar urma să fie aleși prin vot popular

Reforma, care prevede ca judecătorii, inclusiv cei ai Curţii Supreme, şi magistraţii ţării să fie aleşi prin „vot popular”, stârneşte proteste puternice din partea angajaţilor administraţiei judiciare, precum şi tensiuni diplomatice cu Statele Unite şi îngrijorare pe pieţele financiare.

Judecătorii, dintre care unii sunt în grevă de mai bine de două săptămâni, au cerut Curţii Supreme să intervină pentru a opri procesul legislativ. O cerere care nu se bazează pe „niciun temei legal”, potrivit şeful statului mexican.

Preşedintele Curţii Supreme, Norma Pina, a decis joi să-şi consulte colegii pentru a afla dacă ar fi posibilă încetinirea reformei care a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, unde partidul prezidenţial şi aliaţii săi sunt ultramajoritari, şi urmează să fie dezbătută în Senat săptămâna viitoare.

„Ar fi o aberaţie şi, desigur, o încălcare flagrantă a Constituţiei să întrerupem procesul de analiză, discuţie şi, dacă este cazul, de aprobare a reformei”, a afirmat preşedintele de stânga în cadrul conferinţei de presă zilnice.

„Acest lucru ar echivala cu a opta pentru legea junglei, arătând clar că (judecătorilor) nu le pasă nici de democraţie, nici de justiţie”, a adăugat Lopez Obrador.

Preşedintele în exerciţiu, a cărui popularitate este de aproape 70%, îi acuză pe judecători şi magistraţi că favorizează corupţia şi grupurile criminale şi că sunt responsabili pentru impunitatea a peste 90% din infracţiunile comise, potrivit ONG-urilor.

Lopez Obrador, care îi va ceda puterea preşedintelui ales provenit din partidul său, Claudia Sheinbaum, la 1 octombrie, îi acuză şi pe judecătorii Curţii Supreme că au devenit aliaţi ai opoziţiei, în contextul în care înalta instanţă a obstrucţionat unele reforme pe care preşedintele le-a propus în domenii precum energia şi securitatea.

Criticii reformei, în special Statele Unite şi organizaţiile pentru drepturile omului, consideră că ea va submina independenţa justiţiei prin politizarea acesteia şi că traficanţii de droguri ar putea controla mai uşor judecătorii amestecându-se în alegerea acestora.

Reforma provoacă îngrijorarea investitorilor, ducând la o scădere bruscă a valorii monedei mexicane, peso, care săptămâna aceasta a atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, la peste 20 de pesos pentru un dolar.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...