Producătorul român de inputuri organice Norofert își extinde operațiunile în Brazilia, unde s-a asociat cu grupul Engenutri pentru construirea unei fabrici

Norofert, principalul producător de inputuri organice pentru agricultură și furnizor de biotehnologie pentru agricultura din România, listat la Bursa de Valori București pe piața AeRO (simbol BVB: NRF), își extinde prezența internațională prin intrarea pe piața din Brazilia, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 09 sept. 2024, 17:20
Producătorul român de inputuri organice Norofert își extinde operațiunile în Brazilia, unde s-a asociat cu grupul Engenutri pentru construirea unei fabrici

Înființarea noii entități, Norofert Brasil LTDA, reprezintă un pas important în strategia companiei de a aduce tehnologia sa avansată într-una dintre cele mai mari piețe agricole din lume.

Norofert s-a asociat cu Grupul Engenutri, un jucător de top din agribusiness, cu peste 25 de ani de experiență în furnizarea de soluții inovatoare de nutriție și protecția plantelor, pentru construcția unei fabrici și distribuția produselor în Brazilia. Asamblarea liniei de producție din Brazilia va începe în luna noiembrie 2024 și va fi replicat modelul tehnic de succes implementat în statul american Dakota de Sud.

„Brazilia oferă o oportunitate semnificativă pentru extinderea noastră, având în vedere suprafața vastă de peste 96 de milioane de hectare de teren arabil și creșterea continuă a pieței produselor speciale pentru nutriția plantelor și microorganisme. Ne dorim să fim recunoscuți în piețele în care activăm pentru inovație în utilizarea biotehnologiei și dezvoltarea de soluții agricole eficiente și personalizate, iar investițiile noastre în această direcție încep să dea rezultate. Parteneriatul cu Grupul Engenutri, renumit pentru expertiza sa în produse pe bază de bacterii, ne va permite să aducem tehnologia Norofert în Brazilia, replicând modelul de succes implementat în SUA. În prima etapă, vom omologa 16 produse cu brandul Norofert pentru această nouă piață”, a declarat Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație al Norofert.

Proiectul de accesare a pieței din Brazilia a început în august 2023, iar compania Norofert Brasil LTDA a fost înființată anul acesta. Noua entitate este deținută în proporție de 50% de Norofert S.A. și 50% de Grupul Engenutri, care are o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro și face parte din holdingul PH2 Participacoes.

Norofert Brasil LTDA va demara construcția fabricii în noiembrie, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în aproximativ două luni. Spațiul pentru linia de producție, de 500 mp, a fost deja contractat. Capacitate de producție va fi de 15.000 litri/zi și se vor utiliza bacterii produse în laboratorul din Filipeștii de Pădure din România. Procesul de omologare pentru gama de produse sub brand Norofert care va fi distribuită în Brazilia este preconizat să fie finalizat în iunie 2025. Investiția totală pentru acest proiect se ridică la aproximativ 500.000 de euro, va fi realizată în doi ani și finanțată de ambii parteneri.

La ceremonia de înființare a firmei româno-braziliene Norofert Brasil LTDA, moment care marchează extinderea Norofert Group în piața din Brazilia, au participat Ambasadorul României la Brazilia, Mihaela Știrbu, și Consulul General al României la Rio de Janeiro, Florin Marian Palade, care au subliniat importanța acestei investiții pentru consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări.

Brazilia se remarcă prin culturi predominante de porumb, soia, grâu și trestie de zahăr, iar piața produselor speciale pentru nutriția plantelor și soluțiile bazate pe microorganisme a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani.

Despre Norofert

Norofert este liderul cercetării pentru agricultura regenerativă și unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, fondat în anul 2000 de către familia Popescu. În plină dezvoltare a facilităților de producție care să susțină practici agricole sustenabile, la nivel internațional, Norofert demonstrează angajament față de obiectivul neutralității climatice și capacitatea de a inova într-un domeniu crucial pentru viitorul agriculturii și a siguranței alimentare.

Cu un mix de linii de afaceri, Norofert a dezvoltat în ultimii ani capacități proprii de producție atât în aria inputurilor, cât și de farming agricol, linii care vor cunoaște dezvoltare în următorii ani. Cu 65 produse în portofoliu, compania se adresează atât fermierilor din agricultura convențională, cât și din cea ecologică, cu o nișă nouă a produselor convenționale lichide, cu cerere tot mai mare.

Din 2020 compania este listată la Bursa de Valori București pe piața AeRO și din octombrie 2021 acțiunile Norofert sunt incluse în indicele BETAeRO. De-a lungul celor 4 ani de activitate în piața de capital, Norofert a atras 14 milioane de lei prin majorări de capital și 11,5 milioane de lei printr-un plasament privat de obligaţiuni corporative. Obligațiunile corporative ale companiei sunt tranzacționate în piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul NRF25 începând cu 5 iunie 2020.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...