Burduja: Susţin listarea la bursă a companiilor din energie, listări noi sau de pachete adiţionale

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi-a exprimat, miercuri, susţinerea pentru listarea companiilor din sectorul energetic, atât listări noi, precum Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), sau listări de pachete adiţionale pentru cele care deja se regăsesc pe Bursa de Valori Bucureşti.
AGERPRES - mie, 11 sept. 2024, 15:01
Burduja: Susţin listarea la bursă a companiilor din energie, listări noi sau de pachete adiţionale

„Mă bucur să susţin piaţa de capital. O voi face întotdeauna. Susţin listarea companiilor din energie, listări noi, poate pentru companii de tipul SAPE, sau listări de pachete adiţionale pentru companiile care deja se regăsesc pe Bursa de Valori Bucureşti, Aceasta este poziţia mea. De ce? Din două motive. Piaţa de capital are nevoie de resurse adiţionale, deci are nevoie să-şi crească oferta. Aşa cum a fost listarea Hidroelectrica, putem avea şi alte listări de succes. Şi pe partea de cerere românii pot să fie în număr tot mai mare investitori pe Bursa de Valori Bucureşti, pentru că aşa îşi vor multiplica economiile, vor avea un instrument de investiţii mult mai deştept decât a-şi ţine banii la bancă sau la saltea”, a explicat ministrul Energiei la Forumul Pieţei de Capital, eveniment organizat de Financial Intelligence.

El a reiterat că, în 2021, în octombrie, a iniţiat, ca deputat, un proiect de lege care prevedea simplificarea impozitării pentru câştigurile bursiere, iar de la 10% procentul a fost coborât la 1%, respectiv 3%, în funcţie de perioada deţinerii, cu reţinere la sursă, scrie Agerpres.

„Acest proiect de lege, ulterior adoptat, a încurajat zeci, sute de mii de români să se uite la Bursa de Valori Bucureşti şi o bună parte dintre ei chiar au devenit investitori activi de tip retail. Mă bucur să constat că astăzi avem o piaţă de capital solidă, o piaţă de capital care la începutul mandatului meu de ministru al Energiei a prilejuit şi listarea Hidroelectrica, cea mai de succes listare din întreaga lume. Hidroelectrica, o companie fanion a sectorului energetic românesc, cu capital majoritar de stat. Iată, o listare care demonstrează că şi o companie de stat pe Bursa de Valori Bucureşti, pentru că a fost listată doar la Bucureşti, poate să facă performanţă, să aibă credibilitate, să atragă investiţii”, a subliniat Sebastian Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...