Mandatul directorului general al Rompetrol, Florian Pop, a fost prelungit cu un an

Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare (RRC) a decis marţi prelungirea mandatului directorului general al companiei, Florian-Daniel Pop, pentru un an, până la data de 30 septembrie 2025, informează RRC, printr-un anunţ postat miercuri pe pagina Bursei de la Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 sept. 2024, 19:43
Mandatul directorului general al Rompetrol, Florian Pop, a fost prelungit cu un an

„Societatea Rompetrol Rafinare S.A. (denumită în continuare „Societatea” sau „RRC”) informează acţionarii şi investitorii asupra Deciziei nr. 1 adoptate de Consiliul de Administraţie al RRC în data de 10 septembrie 2024 privind prelungirea mandatului Directorului General al Rompetrol Rafinare S.A., Florian-Daniel Pop, pentru 1 an, respectiv începând cu 1 octombrie 2024 şi care va expira la data de 30 septembrie 2025 (ultima zi de mandat). Florian-Daniel Pop ocupă funcţia de Director General de la data de 30 septembrie 2023 până la data de 30 septembrie 2024″, se arată în documentul citat.

Pop a absolvit Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, unde a obţinut diploma de licenţă în Tehnologia Prelucrării Ţiţeiului şi Gazelor. De asemenea, acesta are şi o diplomă de masterat în Managementul Prelucrării Ţiţeiului şi Gazelor, obţinută la aceeaşi universitate.

Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, Florian-Daniel Pop a ocupat diverse roluri în rafinăria Petromidia, dar şi în unităţi de producţie din afara ţării.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...