Lavrov acuză Occidentul că a autorizat Ucraina să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acţiune

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a dat asigurări joi că Occidentul a acordat deja permisiunea Ucrainei de a ataca teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, informează EFE.
AGERPRES - joi, 12 sept. 2024, 12:49
Lavrov acuză Occidentul că a autorizat Ucraina să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acţiune

„Nu avem îndoieli că a fost luată deja decizia cu privire la ridicarea restricţiilor pentru folosirea armamentului cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus”, a declarat Lavrov la o masă rotundă cu şefii misiunilor diplomatice străine, a relatat agenţia de presă rusă RIA, citată de EFE.

Lavrov a calificat drept „punere în scenă” vizita de miercuri de la Kiev a secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, şi a ministrului de externe britanic, David Lammy, care au abordat această chestiune cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Acum încearcă să o prezinte public într-un mod mai frumos şi mai elegant”, a apreciat Lavrov.

În acest sens, el a dat asigurări că „în fiecare zi numărul atacurilor (ucrainene) împotriva ţintelor civile şi cel al atacurilor armate împotriva civililor cresc drastic”.

În plus, el a acuzat NATO că furnizează Kievului date de la sateliţii săi de informaţii, care sunt folosiţi pentru a „lovi ţinte pe teritoriul Rusiei”, care includ infrastructura energetică şi industrială, dar şi case, şcoli şi spitale.

„Specialiştii militari occidentali coordonează literalmente manual atacurile cu arme de înaltă precizie împotriva (…) ţintelor exclusiv civile”, a menţionat el.

Între timp, a susţinut Lavrov, armata rusă loveşte doar infrastructura civilă care este strâns legată de acţiunile militare ale Ucrainei.

În timpul vizitei lor la Kiev, atât Blinken, cât şi Lammy au subliniat că autorizaţia de utilizare a rachetelor cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului ţării vecine va fi discutată de şefii lor de stat în cadrul întâlnirii pe care ambii o vor avea vineri, la Washington.

Totodată, ei au insistat că Rusia este cea care a provocat o escaladare a tensiunilor în ultimele zece zile cu bombardamente masive şi, mai ales, cu achiziţionarea de rachete balistice iraniene.

Preşedintele rus Vladimir „Putin este cel care a escaladat săptămâna aceasta cu trimiterea rachetelor balistice din Iran”, a spus Lammy. Iranul a respins relatările privind transferul de rachete balistice cu rază scurtă de acţiune către Rusia pentru a fi folosite în războiul din Ucraina, calificându-le drept nefondate.

La rândul său, Blinken a lăsat să se înţeleagă că această linie roşie ar putea fi depăşită în curând, la fel cum multe alte reticenţe au fost depăşite în trecut, precum cele care au întârziat expedierea rachetelor cu rază lungă de acţiune sau a aeronavelor F-16.

Presa britanică a relatat că Londra a dat deja această aprobare Kievului, în timp ce Washingtonul nu a luat încă o decizie definitivă.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...