A fost deschis circulației noul pod peste Dâmbovița, în dreptul străzii Drumul Lunca Priporului din Sectorul 3

Noul pod peste Dâmboviţa, construit în dreptul străzii Drumul Lunca Priporului, a fost deschis, joi, circulaţiei, valoarea totală a lucrărilor de investiţie fiind de circa 9,3 milioane de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 12 sept. 2024, 18:04
A fost deschis circulației noul pod peste Dâmbovița, în dreptul străzii Drumul Lunca Priporului din Sectorul 3

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au scris, joi, pe Facebook, că proiectul a presupus construirea unui pod cu o lăţime totală de 34,45 de metri şi o lungime de 42 de metri şi a fost realizat de la zero de autoritatea locală în trei luni.

Conform surselor citate, parapetele direcţionale sunt completate de jardiniere din beton prefabricat, contribuind la aspectul estetic şi funcţional, în aceste locuri urmând să se planteze copaci şi alte plante ornamentale în perioada următoare. Noul pod cuprinde două structuri independente pentru fiecare sens de mers, ceea ce va facilita circulaţia.

Acest pod va fluidiza traficul, oferind o alternativă pe Splaiul Unirii şi reducând aglomeraţia de pe bulevardul Nicolae Grigorescu, dar şi în alte zone din Sectorul 3.

„Orice maşină în plus pe acest pod este o maşină în minus de pe bulevardul Nicolae Grigorescu”, a declarat edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la inaugurarea podului.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...