Connections anunță că a înregistrat un proft net record de 4,6 milioane de lei în primul semestru din 2024, depășind bugetul estimat cu 200%

Connections Consult (CC), companie de digitalizare listată la BVB, piața AeRo, anunță creșteri notabile la nivelul performanței financiare în prima jumătate a anului 2024.
Economica.net - joi, 12 sept. 2024, 19:48
Connections anunță că a înregistrat un proft net record de 4,6 milioane de lei în primul semestru din 2024, depășind bugetul estimat cu 200%

Compania IT Connections Consult (CC) anunță că profitul net înregistrat în primele șase luni a depășit cu 200% creșterile bugetate pentru anul acesta, ajungând la 4,67 de milioane de lei, cu 29% mai mult față în aceeași perioadă din 2023. Veniturile companiei sunt, de asemenea, în curba ascendentă, înregistrând o majorare de 15% față de semestrul 1 al anului precedent și o dinamică a liniilor de business care asigură dezvoltarea echilibrată.

„La începutul anului 2024, la Connections ne-am propus să ne concentrăm pe creșterea eficienței de business, iar primele 6 luni ne arată că putem face asta cu succes: profitabilitatea este în creștere pe toți indicatorii, atât la nivel de rezultat brut, cât și net, cât și marja de profit – o performanță cu atât mai relevantă cu cât piața de IT trece prin provocări dificile și are scăderi constante trimestru după trimestru. Rezultatele pe care le raportăm astăzi confirmă că managementul eficient generează valoare sporită, iar CC este un pilon de stabilitate pentru acționarii noștri”, spune Bogdan Florea (foto), fondator și co-CEO al companiei.

Efectele negative ale contextului de piață nu au aavut impact asupra rezultatelor companiei decât la nivelul așteptărilor inițiale, cifre realizate versus bugetate, însă Connections raportează creșteri de două cifre față de anul precedent pe indicatorii relevanți, inclusiv scăderea gradului de îndatorare, și continuă să mizeze pe un semestru doi și mai bun.

„Primul semestru a fost, per ansamblu, unul în care jucătorii din piața locală au fost rezervați în lansarea de noi proiecte de digitalizare, concentrându-se mai degrabă pe o analiză atentă a competențelor furnizorilor din IT. Nivelul avansat de expertiză este unul dintre punctele noastre forte, așadar Connections are premise mari să înregistreze creșteri semnificative și proiecte cu relevanță în a doua parte a anului. Mulțumim întregii echipe, căci talentul și capabilitățile lor sunt diferențiatorul major”, menționează Radu Marcu, co-CEO al companiei.

Pe lângă venituri realizate cu 15% mai mri față de primul semestru din 2023 (47,1 milioane de lei), Connections Consult a avut, de asemenea, și creșteri ale cheltuielilor, acestea fiind legate în principal de majorări ale costurilor salariale. În aceeași perioadă, compania a lansat intern și programul Stock Option Plan (SOP), prin care primii 50 de angajați au devenit și acționari, astfel încât, așa cum precizează Bogdan Florea, să se arate „concret oamenilor din echipă că succesul Connections este direct legat de performanța lor”.

În paralel cu creșterea eficienței de business, Connections își consolidează partea de bună guvernanță, prin dezvoltarea unui nou sistem de management al resurselor și fluxuri de lucru, în curs de operaționalizare, care să asigure premise solide de dezvoltare pe termen mediu și lung.

„Evoluăm cu pași fermi către o viziune multianuală clară”, menționează fondatorul companiei, „iar în a doua jumătate a anului în curs ne vom extinde eforturile spre atragerea de finanțări pentru cercetare în zona de securitate cibernetică și artificial intelligence. Avem, probabil, unii dintre cei mai educați și competenți colegi din piață în zona de inteligență artificială, cu experiență și rezultate experimentale dovedite în ultimii 2 ani, cu mult înainte ca efuziunea pieței globale să erupă”.

Compania va intensifica și eforturile de a câștiga teritorii și proiecte externe, care în primul semestru au generat 30% din venituri, și mizează de asemenea pe accelerarea proiectelor de digitalizare finanțate prin PNRR și alte fonduri europene.

Raportul privind rezultatele financiare din prima jumătate a anului 2024 poate fi consultat aici.

Despre Connections

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de transformare digitală din România, având peste 300 de angajați, centre de livrare în Bulgaria, Serbia, birouri de vânzări în Statele Unite ale Americii și Regatul Unit și reprezentanti în Germania și Orientul Mijlociu. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand.

În iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult Investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR.

Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Energie, Telecom și Retail, precum și instituții guvernamentale din România

Din luna septembrie 2021, compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, segmentul Premium.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...