O veste proastă: salariile şi pensiile nu vor creşte până la jumătatea anului viitor

Guvernul are în calcul ca, măcar până la jumătatea anului 2012, să nu indexeze pensiile şi să nu mărească salariile pentru a se încadra într-un deficit bugetar de sub 3% din PIB, a declarat, joi, la sediul Băncii Naţionale a României, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 27 oct. 2011, 07:58

„Este o variantă pe care acum o luăm în calcul. Nu s-a stabilit încă nimic, dar pentru a putea merge cu un deficit de sub 3% aşa cum ne propunem, una dintre posibilităţi este ca măcar până la jumătatea anului viitor să nu indexăm pensiile şi să nu majorăm salariile. Dacă lucrurile merg bine, din iunie putem avea rectificare pozitivă”, a afirmat Udrea.
Liderii coaliţiei de guvernare au discutat, miercuri, la Palatul Victoria, construcţia proiectului bugetului de stat pe anul 2012 pornind de la o estimare de creştere economică de aproximativ 2% pentru anul viitor, comunicată de Comisia Europeană, potrivit deputatului minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.
Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, a menţionat că partidul pe care îl reprezintă doreşte majorarea salariilor bugetarilor cu un procent care să poată fi susţinut economic.
La şedinţa de miercuri a coaliţiei a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, precum şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
Preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat pentru stabilirea unei ţinte de deficit bugetar „mult sub 3% din PIB”, el avansând posibilitatea ca aceasta să fie de 1,5%-1,7% din PIB în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...