Taxele suplimentare finale pentru importurile de mașini electrice din China, votate pe 25 septembrie – Bloomberg

Conform unor informații obținute de Bloomberg, oficialii Uniunii Europene ar trebui să voteze pe 25 septembrie taxele finale care vor fi impuse mașinilor electrice importate din China.
Robert Stan - mie, 18 sept. 2024, 08:21
Taxele suplimentare finale pentru importurile de mașini electrice din China, votate pe 25 septembrie - Bloomberg

Uniunea Europeană intenționează să organizeze un vot cu privire la introducerea de taxe definitive pentru vehiculele electrice importate din China pe 25 septembrie, potrivit unor persoane familiarizate cu tema, citate de Bloomberg.

Votul ar deschide calea pentru introducerea taxelor începând cu luna noiembrie, cu excepția cazului în care o majoritate calificată – 15 state membre reprezentând 65% din populația UE – se opune acestei măsuri. Data votului ar putea fi schimbată, au declarat sursele agenției, care au vorbit sub rezerva anonimatului.

Conform ultimelor revizuiri, UE a propus ca SAIC Motor, compania mamă a unor mărci ca Volvo, Geely, și BYD să fie supusă unor taxe suplimentare de 36,3%, 19,3% și, respectiv, 17%, pe lângă tcea de import de 10% la este deja în vigoare. În același timp, Tesla s-ar confrunta cu o taxă suplimentară de puțin sub %, plus taxa de import. Totuși, este posibil ca aceste taxe să fie reduse.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat investigația privind vehiculele electrice anul trecut, afirmând că firmele chineze beneficiază pe nedrept de subvenții de stat și inundă Europa cu vehicule electrice în exces.

Ca răspuns, Beijingul a lansat anchete antidumping privind exporturile UE de produse alcoolice, lactate și carne de porc.

China și UE au purtat discuții pentru a explora alternative la aceste taxe, dar acestea nu au au un rezultat palpabil până în prezent.

Oficialii Comisiei Europene vor ca orice eventuală soluție să aibă la bază normele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și să abordeze subvențiile dăunătoare concurenței loiale identificate de ancheta UE.

Discuțiile vor continua săptămâna viitoare, când ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, va efectua o vizită în Europa pentru a se întâlni cu omologul său european Valdis Dombrovskis. Cei doi se vor întâlni pe 19 septembrie.

La o conferință de presă din 10 septembrie, un purtător de cuvânt chinez a dezvăluit că Li Feiyi, viceministru al comerțului, a purtat discuții la Bruxelles, pe 9 septembrie, cu Sabine Weyand, director comercial al Comisiei Europene. În cadrul acestei întâlniri, Li și-a exprimat „dorința părții chineze de a se angaja în dialog și consultări pentru a rezolva în mod corespunzător fricțiunile economice și comerciale dintre China și Europa și pentru a aborda în mod rezonabil preocupările reciproce”, a declarat purtătorul de cuvânt.

China susține că măsurile CE sunt protecționiste și a amenințat că va riposta cu propriile taxe într-o serie de sectoare, încercând în același timp să ajungă la un acord care să rezolve toate litigiile la pachet. Beijingul a contestat măsurile europene și la OMC.

În schimb, UE consideră investigațiile chineze drept represalii și intenționează să își apere interesele.

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, dar și politicieni din alte state europene au ridicat semne de întrebare cu privire la demersul Comisiei Europene. Germania a făcut, de asemenea, presiuni asupra Bruxelles-ului pentru a găsi o alternativă la taxe, deoarece industria sa auto și-a exprimat îngrijorarea cu privire la aceste măsuri.

Producătorii germani de automobile, inclusiv grupurile Volkswagen și BMW sau Mercedes-Benz, ar fi cei mai puternic afectați de o dispută comercială, deoarece vând anual, împreună, peste 4 milioane de mașini în China.

Spania este al doilea cel mai mare producător de automobile din UE și încearcă să atragă investiții din China pentru a-și dezvolta industria vehiculelor electrice – acesta fiind unul dintre motivele deplasării lui Sanchez în marele stat asiatic săptămâna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti – Giurgiu Nord
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici şi alocarea sumei de 1,649 de miliarde de lei pentru demararea lucrărilor de electrificare a liniei de......
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav ...
"Statele Unite resping în mod categoric decizia Curţii (Penale Internaţionale, CPI) de a emite mandate de arestare împotriva ...
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul ...
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost suplimentat, joi, de Guvern cu 723 de milioane de lei ...