Românii au preferat Grecia, Spania şi Italia pentru vacanţa de vară – analiză

Românii şi-au petrecut vacanţele de vară din acest an în principal în ţările mediteraneene, cu Grecia, Spania şi Italia în topul preferinţelor, potrivit unei platforme de călătorii.
AGERPRES - lun, 16 sept. 2024, 10:43
Românii au preferat Grecia, Spania şi Italia pentru vacanţa de vară - analiză

Astfel, 31% dintre românii care au călătorit cu eSky.ro şi-au organizat vacanţele în Grecia, cele mai populare locaţii fiind Creta, Corfu, Zakynthos, Agios Georgios (Santorini) şi Mykonos. Cele mai ieftine excursii au fost raportate pentru Corfu, unde preţul mediu al unei rezervări a fost de 461 euro/persoană pentru un pachet dinamic de şapte zile, incluzând zbor şi hotel. În schimb, cei care au vizitat Platanias în Creta au cheltuit cel mai mult pe vacanţele în Grecia: o excursie în acest oraş de coastă din regiunea Chania i-a costat aproximativ 986 euro/persoană pentru o săptămână.

În Spania,românii s-au odihnit pe Costa del Maresme (Santa Susanna, Barcelona), în Mallorca (Palma de Mallorca, Calvia), în Insulele Canare (Santiago del Teide, Adeje), Costa Dorada (Salou, Vila-seca), Costa del Sol (Torremolinos) şi Costa Brava (Lloret del Mar). În Lloret de Mar, s-a plătit cel mai puţin pentru un pachet de vacanţă, 315 euro/o persoană pentru 7 zile. Pe de altă parte, o excursie de 7 zile în Palma de Mallorca a fost cu aproximativ 440 euro mai scumpă.

În vara anului 2024, 12% dintre călători şi-au rezervat vacanţa în Italia iar cele mai populare destinaţii au fost Rimini, Catania, Bologna, precum şi Roma şi Milano. Dintre acestea, Bologna s-a dovedit a fi cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, deoarece călătorii au achiziţionat pachete cu zbor şi cazare la mai puţin de 390 euro/persoană, iar o astfel de vacanţă a durat în medie 7 zile, se arată în comunicatul platformei de călătorii. La polul opus se află Catania şi Milano, unde costul unei excursii de şase zile, cu zbor şi hotel, a oscilat în jurul valorii de 500 euro/persoană.

Pe de altă parte, spre deosebire de anii anteriori, vara lui 2024 a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor de pachete de zbor şi cazare către Emiratele Arabe Unite. Dubai şi Abu Dhabi sunt cele mai populare destinaţii. Preţurile pachetelor de vacanţă în aceste două oraşe sunt apropiate şi variază între 380 euro şi 445 euro/persoană pentru sejururi de aproximativ 6-7 zile.

Analiza eSky prezintă cele mai populare şapte destinaţii în funcţie de numărul de pachete dinamice de „Vacanţă” rezervate pe platformă, cu o dată de plecare între 1 iunie 2024 şi o dată de întoarcere până la 31 august 2024.

eSky Group deţine una dintre principalele platforme de călătorii din Europa Centrală şi de Est, operând la nivel global în peste 50 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
În 2025, marile companii își vor crește cererea pentru servicii de retenție, upskilling și digitalizare – ARC Consulting
În 2025, marile companii își vor crește cererea pentru servicii de retenție, upskilling și digitalizare – ARC Consulting
ARC Consulting, o companie antreprenorială românească, specializată în recrutarea de membri ai consiliilor de administrație, de manageri executivi și care oferă servicii de diagnoză......
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creştere de ...
Peste 22,42 milioane de carduri erau active în România, la finele lunii iunie 2024 – date BNR
Peste 22,42 milioane de carduri erau active în România, la finele lunii iunie 2024 – date BNR
Numărul total de carduri active era, la finele lunii iunie 2024, de 22.420.841 de unităţi, în creştere cu 669.038 carduri, ...
IMM România a solicitat prelungirea până la 31 decembrie 2025 a exceptării de la plata taxelor pentru suma de 300 de lei din salarii
IMM România a solicitat prelungirea până la 31 decembrie 2025 a exceptării de la plata taxelor pentru suma de 300 de ...
IMM România solicită prelungirea cu un an, până la data de 31 decembrie 2025, a exceptării de la plata impozitului şi ...