Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care protestau față de adoptarea unei legi controversate

Statele Unite au anunţat luni un nou set de sancţiuni care îi vizează pe oficialii georgieni acuzaţi de reprimarea manifestaţiilor contra unei legi controversate referitoare la ''influenţa străină'', pe modelul unei legi ruse represive, informează France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 sept. 2024, 21:08
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care protestau față de adoptarea unei legi controversate

Aceste sancţiuni vizează mai ales doi înalţi funcţionari din Ministerul de Interne de la Tbilisi ”asociaţi cu reprimarea brutală a manifestanţilor paşnici şi a opozanţilor politici”, precum şi contra altor doi georgieni, indică un comunicat al Departamentului Trezoreriei american.

Este vorba despre Zviad Karazişvili şi unul dintre adjuncţii săi, Mileri Lagazauri.

De asemenea, vor fi supuşi sancţiunilor doi lideri ai unei grupări extremiste.

”Rămânem îngrijoraţi de încălcările drepturilor omului şi de acţiunile antidemocratice din Georgia şi vom continua să avem în vedere acţiuni suplimentare ca răspuns la aceste încălcări”, a indicat secretarul de stat american Antony Blinken (foto), într-un comunicat separat.

Departamentul de Stat american impune, printre altele, restricţii de viză pentru peste 60 de oficiali georgieni şi membrii familiilor lor, ceea ce le interzice intrarea în SUA.

Sancţiunile americane au drept efect îngheţarea eventualelor active ale acestor persoane în SUA şi orice tranzacţie financiară cu ele.

Statele Unite au suspendat un ajutor de peste 95 de milioane de dolari pentru Georgia ca urmare a ”acţiunilor antidemocratice” după adoptarea, în luna mai, a acestei legi controversate.

Conform acesteia, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca ”organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”.

SUA, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au criticat la rândul lor legea, pe care opoziţia georgiană o numeşte ”legea rusă”, afirmând că a fost elaborată după modelul legii similare din Rusia care îi vizează pe opozanţii preşedintelui Vladimir Putin.

Partidul de guvernământ Visul Georgian susţine că scopul legii este o mai mare transparenţă, în timp ce criticii se aşteaptă ca legea să fie folosită pentru a opri fluxul acestor fonduri şi pentru a persecuta forţele prooccidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest tronson al Autostrăzii Moldovei A7, potrivit unor imagini postate......
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile ...
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...