Progrese în negocierile pentru un cablu submarin de transport al energiei electrice, între Grecia şi Cipru

Au fost făcute progrese în discuţiile dintre Cipru şi Grecia cu privire la amplasarea unui cablu submarin de transport de energie electrică care să lege Europa de Orientul Mijlociu via Marea Mediterană, a anunţat marţi un oficial cipriot, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 17 sept. 2024, 10:13
Progrese în negocierile pentru un cablu submarin de transport al energiei electrice, între Grecia şi Cipru

Aşa-numitul Great Sea Interconnector (GSI) vizează legarea reţelelor de transport a energiei electrice din Grecia, via Creta, cu cele din Cipru şi eventual Israel, un proiect ale cărui costuri sunt estimate la 2,4 miliarde de euro. Până în Cipru, costul cablului submarin este estimat la 1,9 miliarde de euro, scrie Agerpres .

La finalizare, acesta va fi cel mai lung cablu submarin de transport în curent continuu (HVDC) din lume, cu 1.240 de kilometri, şi cel mai adânc, la 3.000 de metri. Uniunea Europeană a anunţat că este dispusă să finanţeze o parte din costurile proiectului, care este programat să fie finalizat în jurul anului 2030.

Citeşte şi

Însă, acest ambiţios proiect este afectat de faptul că trece printr-o zonă din Marea Mediterană care este disputată între Grecia, Cipru şi Turcia, un aspect care ar putea să reapară în viitor.

Ciprul vrea să obţină clarificări cu privire la care sunt costurile sale în cadrul proiectului, şi ce se va întâmpla dacă „riscurile geopolitice”, adică potenţiala opoziţie a Turciei, se vor manifesta, creând întârzieri şi posibile costuri suplimentare.

„Consultările între părţi au continuat în ultimele zile şi au fost înregistrate progrese”, a declarat Yiannis Antoniou, adjunctul purtătorului de cuvânt al Guvernului de la Nicosia. Antoniou a precizat că subiectul a fost discutat la o reuniune care a avut loc, joi, la Atena, între preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, şi premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, adăugând că este posibil să fie discutat şi la reuniunea de marţi a Cabinetului de la Nicosia.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 723 de milioane de lei
Bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost suplimentat, joi, de Guvern cu 723 de milioane de lei pentru acordarea, între altele, integrală a tranşei din luna decembrie a......
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor eligibile pentru Programul de digitalizare a administrației publice locale
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării: Începând cu astăzi vom semna primele 1.000 de contracte de finanţare a primăriilor ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că începând de joi va semna primele 1.000 ...
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Radu Oprea, ministrul Economiei: Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea primei drone românești
Guvernul a aprobat memorandumul privitor la dezvoltarea unei drone româneşti în baza unei colaborări între Ministerul ...
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat recent în vigoare
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat ...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intrat în vigoare în data de 15 noiembrie, a blocat înmatriculările ...